COMUNITATE

„100 de ani de la intrarea României în Războiul de reîntregire a neamului”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană, pentru liceeni (A)

FOTO: ro.wikipedia.org
„100 de ani de la intrarea României în Războiul de reîntregire a neamului”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană, pentru liceeni (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 9 iunie 2016, ora 13.30, la Casa de Cultură „Drăgan Muntean”, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „100 de ani de la intrarea României în Războiul de reîntregire a neamului”. Această manifestare, organizată în principal pentru elevii de la colegiile și liceele din Deva, face parte din seria de manifestări dedicate împlinirii, în anul 2018, a unui secol de la Marea Unire de la 1918 și făurirea României Mari.

Pentru istoria României, vara anului 1916 reprezintă un punct de cotitură, momentul în care a fost luată o decizie crucială pentru viitorul națiunii române. În acest an, în luna august, se împlinesc o sută de ani de când România a decis ieșirea din neutralitate și intrarea în război de partea statelor Antantei – Franța, Anglia, Italia, Rusia – pentru a-și împlini idealul național.

După doi ani de neutralitate, începută în august 1914, intrarea României în război s-a hotărât la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, convocat de Regele Ferdinand și ținut la Palatul Cotroceni. Anii neutralității au fost ani de așteptare, ani de tatonări, de activități diplomatice intense, ani de evaluare a situației conflictului care apăruse în Europa anului 1914. România a așteptat momentul prielnic de intrare în război de partea unor aliați alături de care se putea realiza mai bine proiectul de țară, idealul unității naționale.

Consiliul de Coroană din august 1916 a fost marcat de dezbateri dramatice între partizanii a trei curente: menținerea stării de neutralitate, angajarea în luptă de partea Puterilor Centrale (Austro-Ungaria și Germania) și, curentul care a prevalat, aderarea la Antanta, alături de Franța, Anglia, Italia și Rusia. În acel moment, s-a considerat că doar această din urmă opțiune este cea care poate aduce neîndoielnic realizarea unității naționale. Regele Ferdinand a luat hotărârea istorică de a se intra în război de partea statelor Antantei fără să asculte glasul sângelui care l-ar fi situat de partea Germaniei, învingându-se pe el însuși și ridicându-se, astfel, la înălțimea uriașă a momentului. A doua zi după istoricul Consiliu de Coroană, ostașii români au trecut Carpații și a început epopeea luptei de făurire a României Mari.

Ca de obicei, la sfârșit, se vor adresa întrebări din tematica prezentării, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

afis intrare razboi

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + fifteen =

Mai mult in COMUNITATE

Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată (A)

HunedoaraMea.ro29 iunie 2020

Se redeschid sălile de lectură și centrele Biblionet ale Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” din Deva

HunedoaraMea.ro24 iunie 2020

Începe distribuirea produselor de igienă în Deva, tranșa a doua

HunedoaraMea.ro17 iunie 2020

Platforma produsdehunedoara.ro, lansată oficial

HunedoaraMea.ro16 iunie 2020

Artefacte restaurate de Muzeul din Deva: un vas ceramic preistoric, descoperit pe șantierul autostrăzii Deva-Orăştie

HunedoaraMea.ro15 iunie 2020

ANUNȚ ANGAJARE. Angajăm personal Magazin Fornetti Deva

HunedoaraMea.ro15 iunie 2020

Fără penalizări la cărțile împrumutate de la Biblioteca Județeană înaintea stării de urgență

HunedoaraMea.ro20 mai 2020

Biblioteca Județean din Deva se redeschide pentru public

HunedoaraMea.ro19 mai 2020

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva returnează banii pe bilete la spectacolele anulate

HunedoaraMea.ro15 mai 2020