COMUNITATE

Termenul limită de înscriere la “Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”, prelungit cu două săptămâni. Vezi ce surprize au pregătit organizatorii

Termenul limită de înscriere la “Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”, prelungit cu două săptămâni. Vezi ce surprize au pregătit organizatorii

Înscrierile la “Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”, o competiție inedită dedicată iubitorilor de mişcare şi de natură, pot fi făcute până în 30 martie anul acesta.

Voluntarii pentru Geoparc au luat decizia prelungirii perioadei de înscriere la evenimentul din 4 aprilie 2015 ca urmare a solicitărilor venite din partea celor care doresc să participe la competiţie, dar nu au reuşit să completeze în timp util formularul de participare (disponibil AICI).

Datorită interesului ridicat pentru această primă ediţie a competiţiei, Voluntarii pentru Geoparc au hotărât să le pregătească participanţilor mai multe momente inedite. Astfel, oricare dintre participanţi poate fi un câştigător, chiar dacă nu se va clasa pe unul dintre cele trei locuri fruntaşe. Simpla participare la cros poate fi ocazia câştigării unui premiu în cadrul tombolei “Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”.

De asemenea, cei prezenţi vor avea ocazia de a-i întâlni şi de a schimba impresii cu doi dintre cei mai cunoscuţi atleţi hunedoreni, Tomi Coconea – participant la 6 ediţii ale celei mai dificile curse de aventură din lume, „Red Bull X-Alps”, şi Aristide Necula – participant la „Maratonul Nisipurilor”, una dintre cele mai grele probe de ultramaraton, desfăşurată în Deşertul Sahara.  

“Crosul Cetăţii Regale a Haţegului” este un eveniment organizat la iniţiativa Voluntarilor pentru Geoparc, ce va avea loc sâmbătă, 4 aprilie 2015, începând cu ora 12.00, pe traseul de acces spre ruinele Cetăţii Regale a Haţegului, cu scopul de a promova mişcarea, un stil de viaţă sănătos, dar şi istoria locurilor. Competiţia se va desfăşura pe două secțiuni: “Crosul Scutierilor”,  în cadrul căruia distanţa parcursă este de aproximativ 3 kilometri şi “Crosul Cavalerilor”, la care concurenţii vor trebui să parcurgă în alergare o distanţă de aproape 6 kilometri. Startul va fi dat, pentru ambele secţiuni, de la punctul de intrare pe traseu, lângă Popasul Turistic „Zimbrul” Haţeg. 

Participanţii vor putea concura la una dintre cele trei categorii de vârstă: până la 13 ani, 14-40 de ani şi peste 41 de ani, valabile în cazul ambelor secţiuni.

Regulamentul concursului şi detalii despre competiţie sunt disponibile pe http://dragdehateg.org/ dar şi pe pagina de Facebook: „Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”, dedicată evenimentului.

„Crosul Cetăţii Regale a Haţegului” este cel de-al treilea proiect iniţiat şi derulat integral de voluntarii pentru Geoparc, iar amenajarea traseului către Cetate, cel pe care se va desfășura competiția, a fost primul proiect de succes al voluntarilor.

Evenimentul este susţinut de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti și Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Primăria oraşului Haţeg și Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, având ca sponsori Adaconi s.r.l., Solaris Plant s.r.l., Aqua Sara, Parc Caffe şi Popas Turistic „Zimbrul” Haţeg.

––––––

Geoparcul Dinozaurilor este un parc natural ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului și care protejază și valorifică natura și cultura acestui spațiu. Geoparcul a fost declarat arie protejată de interes național în 2004. Din anul 2005 geoparcul a fost acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală (sub egida UNESCO) a Geoparcurilor. Din anul 2007 are în interiorul său două zone denumite „Situl Strei-Hațeg” și „Culoarul Rusca Montană – Țarcu – Retezat”, ca situri NATURA 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar. Geoparcul are un statut special datorită gradului ridicat de locuire care implică o preocupare deosebită pentru dezvoltarea locală. Această arie protejată cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Factorul cheie care personalizează acest teritoriu este reprezentat de siturile cu resturi de dinozauri de vârstă Cretacic Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Hațeg sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea geoparcului este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Voluntari pentru Geoparc este un grup informal ce reuneşte tineri din Ţara Haţegului şi persoane interesate să se implice de bunăvoie şi să iniţieze activităţi educaţionale, culturale, sportive şi de promovare a zonei în concordanţă cu strategia Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti. În 2014, la numai un an de la infiinţare, voluntarii au obţinut recunoaşterea pentru implicarea lor în proiectele iniţiate de ONG-urile partenere ale Geoparcului, prin obţinerea Premiului Publicului în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor, premiul “Arii Naturale Protejate” oferit de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România pentru proiectul „Casa Vulcanilor” şi premiul de excelenţă în proiecte de tineret acordat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, pentru proiectul „Salvăm trecutul pentru viitor”.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

4 × 3 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

COMUNITATE

Mai mult in COMUNITATE

toaca

Ateliere „de bătut toaca” și „de împistrit ouă”, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad

HunedoaraMea.ro27 martie 2017
IF

„Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”. Cei mai talentați mici scriitori și ilustratori de carte, premiați de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro27 martie 2017
Geoparc cros2

Voluntarii pentru Geoparc organizează cea de a treia ediție a Crosului Cetății Regale a Hațegului

HunedoaraMea.ro24 martie 2017
citesti si castigi 2017 VII

Concursul pentru liceeni “Citești și câștigi” – o nouă rundă de calificări în grupele 5 și 6. Liceul „Mircea Eliade” Lupeni vs. Colegiul „Emanoil Gojdu” Hunedoara. Colegiul „Matei Corvin” Hunedoara vs. Colegiul Economic „Hermes” Petroșani. Rezultate și imagini din timpul partidelor

HunedoaraMea.ro24 martie 2017
citesti si castigi 2017 VI

Concursul pentru liceeni “Citești și câștigi” – o nouă rundă de calificări în grupele 3 și 4. Liceul „Retezat” Uricani vs. „Dragomir Hurmuzescu” Deva. Liceul „Nicolaus Olahus” Orăștie vs. „Regina Maria” Deva. Rezultate și imagini din timpul partidelor

HunedoaraMea.ro23 martie 2017
business 01

HUNEDOARA BUSINESS ELITE. Doisprezece oameni de succes le vorbesc hunedorenilor despre diverse aspecte ale unei afaceri. Cine sunt speakerii (A)

HunedoaraMea.ro22 martie 2017
muzeu

A 5-a ediție a simpozionului internaţional „Piese arheologice minore şi semnificaţia lor”, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

HunedoaraMea.ro21 martie 2017
ziua francofoniei 2017

Ziua Internațională a Francofoniei, sărbătorită la Simeria (A)

HunedoaraMea.ro20 martie 2017
pianist

Recital “Johann Sebastian Bach”, susținut de elevi ai Liceului de Arte “Sigismund Toduţă”

HunedoaraMea.ro20 martie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate