COMUNITATE

Campania “Premianții fără premii”: Dumitru Gălățan – Jieț, omul care se luptă ca momârlanii și lumea lor să nu se piardă

Campania “Premianții fără premii”: Dumitru Gălățan – Jieț, omul care se luptă ca momârlanii și lumea lor să nu se piardă

Despre Dumitru Gălățan – Jieț se poate spune că e momârlan de profesie, însă omul acesta e mai mult decât atât, pentru că nu face decât să trăiască așa cum a făcut-o dintotdeauna, profund legat de lumea satului al cărui nume l-a adoptat ca pe un titlu nobiliar. Există, cu siguranță, un mod de viață momârlănesc, iar casa din Jieț a medicului stomatolog Dumitru Gălățan este un adevărat muzeu al felului de a fi pe care momârlanii îl perpetuează de când se știu.

Pentru că nu vrea ca momârlanii și lumea lor să se piardă – ori să ajungă, în cel mai bun caz, exponate de muzeu – Dumitru Gălățan – Jieț a început să scrie despre consătenii săi și după prima carte au mai urmat încă 17 volume, iar amintirile evocate în primul volum au dat naștere unui amplu studiu etnografic, realizat după toate regulile academice. Cărțile sale au nu doar meritul de a fi profund autentice, pentru că momârlanii între care a trăit o viață întreagă i se destăinuie altfel decât unui cercetător venit în vizită – ci și calitatea de a face lumină în chestiuni puțin studiate, cum ar fi originea cuvântului ”momârlan” și legătura băștinașilor din Valea Jiului cu italienii, sau obiceiurile păstorilor din munți, care, în lipsa unui biserici, își făceau propriul altar cioplind o cruce pe trunchiul unui brad.

“Să știi că nimic din ce ține de lumea momârlanilor nu mi-e străin!”, spunea Dumitru Gălățan într-un interviu recent. “Am făcut de toate aici: am mers la fân, la coasă, cu vacile, cu oile, am fost la petreceri și la înmormântări, asta a fost lumea mea. Veneam de la facultate în vacanța de vară și pășteam oile, iar când mă întorceam la școală, tata vindea un berbec și ăia erau banii mei până la următoarea vacanță”, povestea momârlanul devenit etnolog.

E o plăcere să-l asculți pe Dumitru Gălățan – Jieț povestind despre satul în care a trăit o viață întreagă. Cu același farmec pe care îl regăsim în paginile cărților sale, vorbește despre prima lui zi de școală și de tăblița pe care scria lecții ce nu puteau fi arătate cu mândrie părinților, pentru că se ștergeau până acasă, și mai are și acum banca din lemn pe care își scria temele, la lumina lămpii cu petrol. Păstrează cu drag  un steag de Pițărăi care abia încăpea în casă și povestește cu nostalgie despre cum era Crăciunul copilăriei sale, când bucuriile simple erau primite cu inima deschisă.

Când vine vorba de cărțile sale – aproape 20 – în care a pus tot ce știa despre momârlani, Dumitru Gălățan lasă deoparte tonul nostalgic și vorbește ca unul care a făcut din etnologie o a doua profesie. A scris sistematic despre satul momârlănesc și a încheiat un ciclu care aduce în fața cititorilor obiceiurile nașterii, ale nunții și ale înmormântării, iar cărțile sale au ajuns să fie citate de către specialiștii reputați în domeniu, pentru că o asemenea cercetare sistematică nu s-a mai făcut de foarte multă vreme. Cu toate acestea, Dumitru Gălățan – Jieț recunoaște cu modestie că nici el nu le știe pe toate când vine vorba de momârlani și chiar a avut parte de surprize în timpul documentării, descoperind lucruri pe care, chiar fiind unul de-al lor, nu le știa.

De fapt, el este singurul momârlan care a pornit o cercetare științifică a lumii din care provine, și are marele avantaj că cei care i-au devenit surse de documentare i-au vorbit ca unuia pe care îl cunosc de mic. În plus, cercetările sale i-au permis accesul la surse de documentare foarte vechi, și așa a reușit să insereze în paginile cărților sale fotografii găsite prin arhivele de familie ale momârlanilor din Jieț.

Sâmbătă, ne vom vedea cu domnul Dumitru Gălățan-Jieț să-i spunem că e minunat, că suntem mândri de el și că îl susținem, că îl prețuim, că-i suntem aproape. Sâmbătă, 21 martie 2015, ora 11.00, domnul Dumitru Gălățan-Jieț vine să îl cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei. (Dan Terteci, iniţiatorul campaniei "Premianţii fără premii")

Despre proiectul "Premianții fără premii"

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Probabil vă întrebați cine sunt acești premianți și de ce nu au premii. Ei sunt oamenii de lângă noi pe care toți îi văd și nimeni nu-i "ascultă". Tăcuți duc România mai departe. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor fără ca ei să fie cunoscuți. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi. Nu vor premii, nu au primit, nu știu că munca lor e prețuită de ceilalți și de aceea trebuie să le spunem asta.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi necunoscuţilor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României. (Inițiatorii proiectului "Premianții fără premii")

–––––

Ideea proiectului îi aparține lui Dan Terteci, directorul Cancelariei Prefectului județului Hunedoara, care este sprijinit de prietenii săi. Toți hunedorenii care participă la această campanie sunt membri ai proiectului, „Premianții fără premii” fiind o acțiune a societății civile.

HunedoaraMea.ro este partener media al campaniei.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

5 × one =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

COMUNITATE

Mai mult in COMUNITATE

fixeur

Regizorul devean Adrian Sitaru revine pe marile ecrane cu unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – „Fixeur”. Din 27 ianuarie, în cinematografele din România

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2017
Biblioteca Eminesciana 2017

Eminesciana 2017 (A)

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2017
Biblioteca Emia

Revista „Semne-Emia” la aniversare (A)

HunedoaraMea.ro12 ianuarie 2017
eminescu

Manifestări dedicate lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro11 ianuarie 2017
paulina-popa

Recital de poezie, la Biblioteca Județeană din Deva. „Revista ″Semne – Emia″ și prietenii săi, scriitorii”

HunedoaraMea.ro7 ianuarie 2017
vas-dacic

Un vas dacic din fier, exponatul lunii ianuarie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

HunedoaraMea.ro7 ianuarie 2017
apa

Sistare de apă, miercuri, pe nouă străzi din Deva

HunedoaraMea.ro3 ianuarie 2017
biblioteca

ANUNȚ. Biblioteca Judeţeană scoate la concurs un post de șef serviciu (A)

HunedoaraMea.ro27 decembrie 2016
nasterea-lui-hristos

HunedoaraMea.ro vă urează Crăciun fericit!

HunedoaraMea.ro24 decembrie 2016

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate