ADMINISTRAȚIE

Contractele de finanțare pentru amenajarea Pieței Arras și reabilitarea Bulevardului Dacia, semnate la Primăria Deva

Contractele de finanțare pentru amenajarea Pieței Arras și reabilitarea Bulevardului Dacia, semnate la Primăria Deva

Primarul Devei, Petru Mărginean, și directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, au semnat joi, la Primăria Deva, contractele de finanţare pentru proiectele “Amenajare Piaţa Arras” şi „Reabilitarea şi refuncţionalizarea spaţiului public urban Bulevardul Dacia şi zona adiacentă”.

Cele două proiecte sunt finanţate prin Regio – Programul Operaţional Regional și au valoare de peste 12 milioane de lei.

Proiectul amenajării Piaţei Arras vizează amenajarea spaţiului public urban al pieţei prin crearea unui ansamblu unitar, adecvat unei platforme pietonale urbane, cu locuri pentru odihnă, socializare şi spaţii de tip piaţetă. Implementarea proiectului se va face pe parcursul a 9 luni.

În cadrul proiectului se vor face lucrări de modernizare a 3.550 de metri pătrați, ce cuprind alei pietonale, zone verzi, o piaţetă cu o suprafaţă de peste 900 de metri pătrați şi două fântâni. Piața va fi dotată  cu mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, rastel pentru biciclete şi pergole), va fi amplasat un infochioşc, va fi realizat un sistem de irigare a spaţiilor verzi din parc, vor fi create reţelele de utilităţi (apă, canalizare şi electricitate) şi va fi modernizat sistemul de iluminat public care cuprinde: iluminatul stradal, iluminatul pietonal, iluminatul unor puncte de interes şi iluminatul ambiental.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 6,5 milioane lei (1,46 milioane euro), dintre care aproximativ 6,3 milioane lei (1,42 milioane euro) reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Proiectul “Reabilitarea şi refuncţionalizarea spaţiului public urban Bulevardul Dacia şi zona adiacentă” prevede lucrări de reabilitare a trotuarelor, spaţiilor destinate parcărilor, îmbrăcăminţii asfaltice și amenajarea de piste de biciclete. De asemenea, va fi modernizat sistemul de iluminat public şi decorativ și va fi implementat un sistem de telegestiune aferent acestuia, precum și un sistem de supraveghere video şi un sistem de internet wireless tip „Hot Spot”. Va fi amplasat un sistem interactiv pentru informarea cetăţenilor, iar zona va fi dotată cu un grup sanitar. Se va realiza dotarea cu mobilier urban şi cişmele, precum şi amenajarea peisageră a spaţiilor verzi şi dotarea acestora cu sisteme de irigare. Implementarea proiectului se va face pe parcursul a 9 luni.

Prin acest proiect va fi modernizată o suprafață de peste 14.000 de metri pătrați de spaţii publice: carosabil şi parcări, alei pietonale, zone verzi şi piste de biciclete. Se va realiza dotarea cu mobilier urban a zonei adiacente bulevardului Dacia (bănci, coşuri de gunoi, cişmele de apă, rasteluri pentru biciclete, jardiniere, afişier cilindric, pergolă, stâlpi delimitare, grătare protecţie copaci, toaletă publică cu autospălare); va fi amplasat un infochioșc; va fi modernizat sistemul de iluminat public (49 de stâlpi şi proiectoare) şi va fi prevăzut cu un sistem de telegestiune, vor fi amplasate 3 camere video pentru supravegherea zonei şi va fi implementat un sistem de internet wirelss de tip „Hot Spot”.

Valoarea totală a proiectului depăşeşte 5,6 milioane lei (1,27 milioane euro), dintre care aproximativ 5,5 milioane lei (1,24 milioane euro) reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

six + five =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

ADMINISTRAȚIE

Mai mult in ADMINISTRAȚIE

florian bodog

Ministrul Sănătății, la Deva: Vaccinarea antigripală a populației din grupele de risc începe la sfârșitul lunii octombrie

HunedoaraMea.ro13 octombrie 2017
piata volanta

Producători tradiționali din cinci județe, în piața volantă din centrul Devei

HunedoaraMea.ro4 octombrie 2017
petru marginean

Petru Mărginean, candidatul PSD pentru funcția de primar al Devei

HunedoaraMea.ro2 octombrie 2017
alegeri

Devenii își aleg primarul. Guvernul a stabilit data alegerilor

HunedoaraMea.ro27 septembrie 2017
vijelie 01

Bani de la Guvern pentru localitățile din județul Hunedoara afectate de furtuni

HunedoaraMea.ro21 septembrie 2017
vijelie 02

Localitățile hunedorene afectate de furtuni și valoarea pagubelor provocate de calamități

HunedoaraMea.ro20 septembrie 2017
ziua recoltei

Ziua Recoltei, la Cristur. Târg de produse tradiționale, recitaluri și spectacole de muzică populară

HunedoaraMea.ro7 septembrie 2017
virsli

Festivalul Virșlilor, în acest weekend, la Deva

HunedoaraMea.ro27 iulie 2017
Dorel Bretean

Dorel Bretean, numit subprefect al județului Hunedoara

HunedoaraMea.ro20 iulie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate