ACTUALITATE

Exerciții demonstrative și expoziție de tehnică militară, de „Ziua Jandarmeriei“

Exerciții demonstrative și expoziție de tehnică militară, de „Ziua Jandarmeriei“

Jandarmii hunedoreni sărbătoresc vineri 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române prin mai multe acțiuni pentru public organizate în Piața Victoriei din centrul Devei.

Cei prezenți îi vor putea vedea la lucru pe jandarmi care vor prezenta metode de intervenție și exerciții demonstrative și o expoziție a tehnicii aflate în dotarea Jandarmeriei hunedorene.

Vineri, între orele 07.00 – 14.00, circulația rutieră va fi oprită pe B-dul 1 Decembrie 1918 – între intersecţia cu B-dul Iuliu Maniu şi intersecţia cu str. Mareşal Averescu; ieşirea din P-ţa Victoriei până la str. Mihai Eminescu; intersecţia str. Împăratul Traian cu P-ţa Victoriei; ieşirea din P-ţa Victoriei – Bld. 22 Decembrie până la intersecţia cu str. Mareşal Averescu.

Programul activităţilor organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române”

- 10.00-10.10 - acordarea onorului Prefectului judeţului Hunedoara, arborarea drapelului naţional, intonarea imnului naţional al României.

- 10.10-10.20 - oficierea serviciului religios.

- 10.20-11.10 - desfăşurarea ceremonialului militar.

- 11.10-11.30 - prezentarea exerciţiilor demonstrative.

- 11.30 – 11.40 - prezentarea expoziţiilor de tehnică şi materiale.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

18 + 5 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

ACTUALITATE

Mai mult in ACTUALITATE

targul castelelor

Târgul European al Castelelor, la Castelul Corvinilor. Vezi participanții și programul evenimentului

HunedoaraMea.ro25 mai 2017
violenta domestica CEDO

Statul român, obligat de CEDO la plata a 9.800 de euro daune, după ce o femeie cu patru copii din Petroșani a pierdut toate procesele în România, deși a fost ani la rând agresată de soț

HunedoaraMea.ro24 mai 2017
urgenta spital orastie ambulanta

Un alpinist utilitar a căzut în timp ce curăța geamurile exterioare ale unei bănci din Deva

HunedoaraMea.ro19 mai 2017
stadion mecanica

Zona stadionului „Mecanica” din Orăștie, amenajată din fonduri europene. Valoarea proiectului, 14 milioane de lei

HunedoaraMea.ro18 mai 2017
iunie zi libera bun

Minivacanță pentru bugetari la începutul lunii iunie. Guvernul a decis ca 2 iunie să fie zi liberă

HunedoaraMea.ro18 mai 2017
DIICOT

Percheziții la o rețea de proxenetism. Cinci apartamente folosite pentru prostituție au fost descoperite în Deva

HunedoaraMea.ro17 mai 2017
accident microbuz copii

ACCIDENT. Un microbuz cu 20 de copii s-a răsturnat pe Autostrada A1. Șoferul a murit

HunedoaraMea.ro17 mai 2017
autostrada timisoara lugoj 1

Lucrări pe autostrada A1. Șoferii, sfătuiți să circule cu prudență

HunedoaraMea.ro16 mai 2017
sarmizegetusa-regia-1000x600

Număr dublu de turiști la Sarmizegetusa Regia. Autoritățile estimează 100.000 de vizitatori în acest an

HunedoaraMea.ro14 mai 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate