ADMINISTRAȚIE

Peste 9 milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea drumului între Costești și Sarmizegetusa Regia

Peste 9 milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea drumului între Costești și Sarmizegetusa Regia

Drumul județean care duce spre cel mai important monument UNESCO din județul Hunedoara, Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat din fonduri europene.

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara, reprezentată prin Dorin Gligor, și directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, au semnat vineri contractul de finanțare pentru proiectul Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăților dacice din Munții Orăștiei“.

Proiectul vizează modernizarea drumului județean 705A, pe traseul cuprins între Costești și Sarmizegetusa Regia (km 19 – 37) și conectarea acestuia la rețeaua drumurilor naționale si la rețeaua trans-europeană de transport. În proiect, care are ca termen de finalizare 8 luni, sunt prevăzute 7 poduri, 9 stații de încrucișare și 12 parcări.

Valoarea totală a proiectului este de 41,5 milioane de lei (9,4 milioane de euro), dintre care aproape 33 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

16 − seven =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in ADMINISTRAȚIE

colaborare deva

Măsuri pentru siguranța cetățenilor și reducerea infracționalității, la Deva. Colaborare între Poliția Locală Deva, IPJ Hunedoara și Jandarmerie

HunedoaraMea.ro3 aprilie 2018
blocuri sociale

Două blocuri de locuințe sociale pentru 70 de familii, date în folosință, la Deva

HunedoaraMea.ro2 aprilie 2018
telefon

Cetățenii vor fi înștiințați prin SMS că urmează să le expire pașaportul

HunedoaraMea.ro7 martie 2018
primaria deva

Peste 100 de angajați ai Primăriei Deva, concediați

HunedoaraMea.ro2 martie 2018
cetatea deva

Cetatea Deva și Complexul ”Aqualand”, promovate la Târgul de Turism al României

HunedoaraMea.ro21 februarie 2018
martisor

Târg de Mărțișor, la Deva. Produse handmade, cadouri personalizate și flori de sezon

HunedoaraMea.ro19 februarie 2018
deva business

Deva Business, un portal pentru investitori lansat de Primăria Deva

HunedoaraMea.ro8 februarie 2018
primaria deva

TRANSPARENȚĂ. Informațiile privind achizițiile directe ale Primăriei Deva, pe SEAP și pe site-ul instituției

HunedoaraMea.ro31 ianuarie 2018
castelul corvinilor

Venituri de peste 6 milioane de lei la Castelul Corvinilor, în 2017

HunedoaraMea.ro9 ianuarie 2018

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate