INVESTIGAȚII – SUNTEM CU OCHII PE EI

SMURD-ul lui Petru Mărginean dă contracte cumnatei vicepreședintelui PC Hunedoara, candidat pentru consilier la CJ. Soțul patroanei și directorul firmei, PC-ist și el, este candidat la CL Deva

SMURD-ul lui Petru Mărginean dă contracte cumnatei vicepreședintelui PC Hunedoara, candidat pentru consilier la CJ. Soțul patroanei și directorul firmei, PC-ist și el, este candidat la CL Deva

SMURD înseamnă salvare. Salvarea unor vieți. SMURD este un serviciu de utilitate publică. În județul Hunedoara, SMURD nu înseamnă doar paramedicii salvatori de vieți, nu înseamnă doar Arafat, înseamnă și politică.

Pentru că Asociația Salvital, entitatea publică care gestionează serviciul SMURD în județul Hunedoara, este condusă de un om politic, șeful Partidului Conservator ((PC) Hunedoara, Petru Mărginean, candidatul USL la Primăria Deva. Modul în care, la nivel local, politicul a ajuns să controleze un proiect de interes public, susținut la nivel național, transpare din felul în care conducerea Salvital Hunedoara a gestionat banii contribuabililor.
Frații Cristescu, varianta PC Hunedoara
Președintele Salvital, asociație patronată de Consiliul Județean, este liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean. Sub conducerea lui Mărginean, firma Raisa Style, din Deva, a câștigat trei contracte de protecția muncii pentru Salvital Hunedoara. În actele Salvital, obiectul contractelor cu Raisa Style este „servicii în domeniul sănătății și securității în muncă”. Societatea îl are ca director pe Ion Cristescu, membru PC, candidat USL pe poziția 8 la funcția de consilier local al municipiului Deva la alegerile din 10 iunie. Asociat și administrator al Raisa Style este Mihaela Cristescu, soția lui Ion Cristescu. Candidatul USL la funcția de consilier local al Devei este fratele vicepreședintele PC al județului Hunedoara, Costică Cristescu, candidat USL (din partea PC) la funcția de consilier județean.
SC Raisa Style SRL a câștigat în ultimii trei ani trei contracte în valoarea totală de aproximativ 200 de milioane de lei vechi. Salvital a atribuit cele trei contracte prin procedură de achiziție directă, adică a dat contractele direct firmei Raisa Style, fără să fi cerut oferte și de la alte societăți de profil.
Un candidat „sănătos” care girează afaceri nesănătoase
Contactat de HunedoaraMea.ro, Ion Cristescu a confirmat că este director al societății Raisa Style, dar, deși este candidat din partea PC la funcția de consilier local al Devei și fratele său este vicepreședinte al PC Hunedoara, nu vede unde este problema în faptul că tocmai firma soției sale a câștigat trei contracte cu Asociația Salvital, condusă de șeful său de partid.
Președintele Salvital Hunedoara, Petru Mărginean, șef al PC pe județ și candidat USL la funcția de primar al Devei, a afișat o combinație între tendința de eschivare (este în concediu și nu știe despre aceste contracte) și faptul că nu e străin de această situație („poate o fi și asta”). Faptul că și-a luat concediu în calitate de președinte al Salvital Hunedoara nu l-a împiedicat pe candidatul USL la Primăria Deva, Petru Mărginean, să pozeze în urmă cu trei zile, ca șef al SMURD, la prezentarea unei autoutilitare performante care va fi folosită pentru situațiile de urgență. Redăm mai jos mini-interviul cu șeful Savital Hunedoara, care s-a pus în gardă din start pe o singură problemă legată de contractele cu firma subordonatului său de partid – incompatibilitatea.
HunedoaraMea: Vă sunăm în legătură cu niște contracte pe care SMURD le are cu societatea Raisa Style?
Petru Mărginean: Deci eu sunt în concediu, nu pot să vă dau nicio informație până ajung la birou (luni – n. red.). Poate o fi și asta, dar ce, e incompatibil sau care e problema dumneavoastră? 
HunedoaraMea: E o legătură politică.
Petru Mărginean: E incompatibil? Vă întreb. E o chestie de incompatibilitate? Deci nu știu ce să vă răspund că nu sunt la birou. Faceți o adresă scrisă și vă trimit colegii.

View Comments (2)

2 Comments

  1. RAUL

    8 iunie 2012 at 15:48

    SUNT UN CETATEN ONEST AL DEVEI SI MI SE PARE DEGRADANT DIN PARTEA UNUI JURNALIST SA DENIGREZI UN OM CA PETRU MARGINEAN CARE SE ZBATE DIN RASPUTERI SA TINA SMURD-UL IN HUNEDOARA.NU CRED CA UN CONTRACT DE CATEVA SUTE DE LEI PE LUNA ESTR PROBLEMA,SI EU AM O FIRMA CU 58 DE ANGAJATI SI PLATESC 650 LEI PE LUNA PENTRU SERVICII DE SANATATE SI SECURITATE IN MUNCA.EU STIU CA TOATE FIRMELE DIN ROMANIA TB. SA RESPECTE LEGEA,INCLUSIV FIRME DE PARAMEDICI SAU DE MEDIA.

  2. Ovidiu

    8 iunie 2012 at 19:30

    Pentru ca orice institutie media este afiliata unei grupari politice avem posibilitatea de a afla din paginile scrise fie pe hartie, fie online de toate ” afacerile ” mai putin ortodoxe ale opozantilor. Si, cum ne aflam in plina campanie electorala, e foarte simplu sa ne asteptam ca hunedoaramea, care il sprijina pe domnul Mircia Muntean impreuna cu USP, sa publice fapte nu neaparat ireale dar cu cel putin o tenta compromitatoare despre adversarii politici ai USP. Acest articol continua seria acuzelor aduse candidatilor USL. Dupa cum se stie, lucruri mai mult sau mai putin compromitatoare se gasesc de fiecare parte. Daca hunedoaramea da dovada de corectitudine si fairplay sa publice aceste aspecte neplacute despre domnul Mircia Muntean si ceilalti candidati ai USP. Multumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

fifteen − 5 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

INVESTIGAȚII – SUNTEM CU OCHII PE EI

Mai mult in INVESTIGAȚII – SUNTEM CU OCHII PE EI

elisei pup1

Contractul de modernizare a drumului către Mănăstirea Prislop, în valoare de opt milioane de lei, a fost câștigat de firma unui tânăr de 19 ani, care tocmai dă BAC-ul, nepotul lui Emanoil Pup, anchetat de DNA în Dosarul Moloț

HunedoaraMea.ro3 iulie 2015
dna

Dosarul „Gala Bute”: Firma Termogaz Company din Hațeg, deținută de familia Gărdean, apropiată de ministerele conduse de Elena Udrea și Monica Iacob Ridzi, a plătit 2 milioane de lei companiei lui Rudel Obreja, organizatorul „Galei Bute”

HunedoaraMea.ro24 aprilie 2014
curatenie apaprod 1

Directorul Apa Prod, Victor Arion, își pune angajații să-i curețe buruienile dintre dalele din fața casei și să-i spele strada cu autospeciala firmei și cu apă plătită din bani publici. VEDEȚI imagini surprinse de o cameră de filmat

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2014
costa

De la fiul pentru tatăl, fără pic de Duh Sfânt. Consilierul județean Cosmin Costa, în conflict de interese după ce a votat hotărârea prin care parohia și protopopiatul conduse de tatăl său primesc trei miliarde de lei vechi

HunedoaraMea.ro10 aprilie 2014
Firczak_Gheorghe

Deputatul Gheorghe Firczak, doctor în istorie, semnează în ziare texte istorice plătite din bani publici, dar copiate de pe Wikipedia

HunedoaraMea.ro9 martie 2014
calan

Alexandru Gruian, fost consilier al președintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloț, și un contract cu dedicație pe ruinele Călanului

HunedoaraMea.ro6 iunie 2013

Senatorul „poporului” și o afacere din banii poporului. Haralambie Vochițoiu a consiliat Primăria Hunedoara pe un proiect respins de la finanțare europeană

HunedoaraMea.ro30 mai 2013

Reclamă la „bijuterii deosebite” pe site-urile mai multor Direcții județene de cultură din țară, inclusiv din Hunedoara. Site-urile sunt controlate de o firmă controversată, care a realizat portaluri pentru mai multe ministere, inclusiv pentru IGPR

HunedoaraMea.ro14 martie 2013

Deputatul hunedorean Dan Radu Ruşanu va conduce PNL în Cameră

HunedoaraMea.ro20 decembrie 2012

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate