
A șasea ediție a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, a început luni cu prima etapă de calificări.
În primele patru confruntări s-au întâlnit: Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara vs. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara (grupa I), Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu vs. Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie (grupa II), Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria vs. Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva (grupa III) și Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni vs. Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva. Întâlnirile au avut loc în Complexul Deva Mall, locul de desfășurare al întregii competiții.
În concurs s-au înscris 27 de licee și colegii din județul Hunedoara, o participare record, împărțite în 8 grupe prin tragere la sorţi.
Citește și
Rezultatele primei etape de calificări
„Emanuil Gojdu” Hunedoara vs. C.N. „Iancu de Hunedoara” Hunedoara 16 – 28
„Alexandru Borza” Geoagiu vs. „Aurel Vlaicu” Orăștie 16 – 23
„Anghel Saligny” Simeria vs. „Sigismund Toduță” Deva 21 – 15
„Mircea Eliade” Lupeni vs. „Teglas Gabor” Deva 19 – 16
Imagini din timpul partidei „Emanuil Gojdu” Hunedoara vs. C.N. „Iancu de Hunedoara”
Imagini din timpul partidei „Alexandru Borza” Geoagiu vs. „Aurel Vlaicu” Orăștie
Imagini din timpul partidei „Anghel Saligny” Simeria vs. „Sigismund Toduță” Deva
Imagini din timpul partidei „Mircea Eliade” Lupeni vs. „Teglas Gabor” Deva
Clasament grupa I
Clasament grupa a II-a
Clasament grupa a III-a
Clasament grupa a IV-a
Au fost puse în joc premii importante: 8 trotinete electrice pentru locul I, 8 biciclete pentru locul II, 8 balance boards pentru locul III, 8 role pentru locul IV, o tabără pentru o echipă (premiul juriului), 216 pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care vor fi atribuite, prin tragere la sorți, chiar în ziua marii finale.
Premiile vor putea fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori precum: S.C. Anorom S.R.L., Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Eurosport DHS S.A., Ingeco S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Top Tech S.R.L. Deva, The Refresh Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva. Concursul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.
Juriul concursului este asigurat de Biblioteca Județeană, el fiind format din: Ioan Sebastian Bara, manager, Luminița Mioara Vulcan, șef Serviciu Relații cu Publicul, Carmen Maria Drăgoi, bibliotecar, Diana Ferencz, bibliotecar, Camelia Mestecănean, bibliotecar, Sorin Pascu, bibliotecar, Diana Trif, bibliotecar, Mihaela Țoța, bibliotecar, Daniel Oprean, analist programator.
Concursul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Complexului Deva Mall.
Liceele și colegiile înscrise în concurs
– Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad,
– Colegiul Național „Decebal” Deva,
– Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,
– Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,
– Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,
– Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,
– Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,
– Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,
– Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva,
– Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,
– Liceul Teoretic Ghelari,
– Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,
– Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,
– Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara,
– Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara,
– Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara,
– Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,
– Liceul Tehnologic Lupeni,
– Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,
– Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,
– Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie,
– Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,
– Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,
– Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,
– Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop – Silvașu de Sus,
– Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,
– Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.
Facebook
YouTube
RSS