COMUNITATE

A venit toamna, cu Nicu Alifantis (A)

A venit toamna, cu Nicu Alifantis (A)

După ce l-am avut oaspete la Noaptea Bibliotecilor, unde a avut un succes excepțional, îndrăgitul artist Nicu Alifantis a venit la Salonul Hunedorean al Cărții, unde a fost primit cu aceeași căldură.

Evenimentul cultural organizat cu acest prilej a fost lansarea celui mai recent CD al său intitulat „Madame Mon Amour. Cântece de iubire” și a volumului „FaceCarte”.

Întâlnirea cu Nicu Alifantis a fost unul dintre cele mai atractive momente ale actualei ediții a Salonului Hunedorean al Cărții. În fața unui public extrem de numeros, artistul și-a prezentat noul CD, un disc ce cuprinde 15 melodii cunoscute și devenite șlagăre, melodii compuse pe versurile unor mari poeți precum Tudor Arghezi („Inscripție pe un inel”), Nichita Stănescu (printre care celebrele „Ce bine că ești” și „Emoție de toamnă”), Daniela Crăsnaru, Adrian Păunescu, George Țărnea, Nina Cassian, Radu Stanca, Alexandru Tocilescu, Alexandru Andrieș și Bulat Okudjava.

Melodiile lui Nicu Alifantis au și acum aceeași prospețime ca în urmă cu patru decenii, când și-a făcut intrarea în viața muzicală a României.

Cartea pe care artistul a lansat-o la Salon poartă titlul foarte inspirat „FaceCarte”, un fel de parafrază în limba română a sintagmei FaceBook. Ea adună postările pe această rețea de socializare ale lui Nicu Alifantis, postări care exprimă bucuria comunicării, a împărtășirii gândurilor și impresiilor despre o multitudine de subiecte, începând cu amintiri și terminând cu vorbe de prețuire despre mari personalități ale vieții noastre culturale (Radu Beligan, Dinu Săraru, Marin Moraru, Valeriu Sterian, Florian Pittiș, Ștefan Iordache etc.). Volumul cuprinde și poeme pline de sensibilitate care vădesc înzestrarea artistică a lui Nicu Alifantis și pentru poezia de bună calitate.

În prefața cărții, semnată de poetul Ioan E. Pop, este remarcat acest talent special al artistului, muzicalitatea versurilor care face ca ele să fie auzite înainte chiar de a fi puse pe note.

Răstimpul petrecut cu Nicu Alifantis a fost un adevărat privilegiu pentru fiecare dintre noi, a fost un minunat prilej de a ne întâlni cu acest atât de îndrăgit artist ale cărui melodii le fredonăm cu mare plăcere, de aproape patru decenii.

În semn de recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat artistului Nicu Alifantis o Diplomă de Excelență pentru cele patru decenii de muzică și poezie dăruite iubitorilor de frumos.

La final, îndrăgitul artist a oferit doritorilor autografe și un moment artistic.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + six =

Mai mult in COMUNITATE

Expoziție de fotografie Horea Preja – „Zona fără semnal”, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva

HunedoaraMea.ro9 februarie 2025
Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

HunedoaraMea.ro8 februarie 2025
Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

HunedoaraMea.ro7 februarie 2025

Au început înscrierile la Festivalul Naţional „Drăgan Muntean”, ediția a 12-a

HunedoaraMea.ro5 februarie 2025

Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

HunedoaraMea.ro29 ianuarie 2025

Pe-al nostru steag e scris Unire… (A)

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2025

Atelier cu povești și jocuri pentru copii din familii vulnerabile

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Manifestări cu ocazia Unirii Principatelor Române, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2025

Undă verde pentru studiul de fezabilitate al proiectului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025