ACTUALITATE

Alexandru Gruian, fost director al Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese și fals în declarații

Alexandru Gruian, fost director al Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese și fals în declarații

Alexandru Gruian, fost director al Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva (și apoi al Centrului Multicultural „Castrum” Deva), a fost condamnat marți de Judecătoria Deva la un an și o lună de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracțiunilor de conflict de interese și fals în declarații.

Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Gruian a fost trimis în judecată de procurori fiind acuzat că, în calitate de manager al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, în perioada 2013-2014, ar fi semnat 15 contracte cu firme apropiate lui și cu Asociația Culturală „DevArt”, la care avea calitatea de membru și președinte. Valoarea totală a acestor contracte a fost de peste 182.000 de lei.

“Stabileşte inculpatului GRUIAN ALEXANDRU: – 1 an închisoare pentru infracţiunea de conflict de interese, în formă continuată (…) (40 acte materiale ) (…) – 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în declaraţii, în formă continuată (…) (2 acte materiale) (…) stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv, 1 lună închisoare, astfel încât, în final, pedeapsa rezultantă este de 1 an şi 1 lună închisoare. În baza art. 83 C.p. amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare, faţă de inculpat pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.p., de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza disp. art. 404 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse, precum şi asupra consecinţelor în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. (…). În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în soluția pe scurt publicată marți pe portalul instanței.

Ce acuzații i-au adus procurorii lui Alexandru Gruian

„În legătură cu conflictul de interese, se reține că în perioada 4 aprilie 2013 – 26 noiembrie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de director-manager al Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, din Deva, având calitatea de ordonator principal de credit la instituția respectivă, a îndeplinit acte și a luat decizii pentru efectuarea de achiziții publice de către acest Centru de la o asociație culturală, e vorba despre DevArt, dar și de la alte două societăți comerciale, în asociația culturală având calitatea de membru președinte. (…) Cu privire la celelalte două societăți, într-una dintre ele a avut calitate de asociat fiica sa, iar de la cea de-a doua societate avea un interes, întrucât s-a împrumutat el, inculpatul, din firma respectivă de o sumă de bani, respectiv 45.000 de lei. Tot în această calitate a și aprobat efectuarea plăților către asociație și către cele două societăți. Acesta e conflictul de interese. Sunt 40 de acte materiale la conflict de interese și 15 contracte avute în vedere, cu o valoare totală de 182.144,46 de lei”, declara la momentul trimiterii în judecată, pentru cotidianul „Glasul Hunedoarei”, procurorul Mihaela Chicea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Citește și

Alexandru Gruian, fost consilier al președintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloț, și un contract cu dedicație pe ruinele Călanului

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + seventeen =

Mai mult in ACTUALITATE

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

HunedoaraMea.ro4 martie 2025

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025