
Societatea Apa Prod a fost amendată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara cu 20.000 în urma sistării furnizării apei în Deva, Simeria, Călan și alte șapte localități din cauza valorilor parametrilor de potabilitate.
Purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău, a declarat pentru HunedoaraMea.ro că s-au dat două amenzi, fiecare în valoare de 10.000 de lei. Apa Prod a primit o amendă pentru că responsabilii societății nu au anunțat de îndată valoarea parametrilor neconformi, iar a doua amendă a fost dată pentru că indicatorul de turbiditate a fost peste limitele admise.
Apa Prod a sistat în noaptea de joi spre vineri furnizarea apei reci în Deva, Simeria, Călan, Batiz, Băcia, Tâmpa, Simeria Veche, Mintia, Vețel și Herepeia din cauza valorilor parametrilor de potabilitate.
Locuitorii din cele zece localități s-au trezit vineri dimineață fără apă la robinete, furnizarea apei fiind reluată în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Apa care pleacă din Stația de Tratare a Apei de la Sântămăria Orlea și care alimentează toate localitățile de pe traseul conductei de aducțiune este și a fost tot timpul potabilă. Apa este verificată, prin analize de laborator, de mai multe ori pe zi astfel încât să nu ajungă la consumator decat apa potabilă. (…) Precizăm că, în cazul problemelor din cursul zilei de 25 martie, s-au înregistrat depășiri ale parametrilor de potabilitate doar în ceea ce privește turbiditatea apei. Nu a fost niciodată vorba despre o posibilă infestare a apei. Calitatea apei este monitorizată permanent, astfel încât atunci când s-a înregistrat turbiditate ridicată pe conducta de aducțiune, alimentarea cu apă a localităților a fost oprită. La consumator nu a ajuns decât apa care respectă toți parametri de potabilitate”, a anunțat sâmbătă Biroul de presă al Apa Prod.
Facebook
YouTube
RSS