ACTUALITATE

Arborii căzuți în albia pârâului de pe Valea Albă pun în pericol drumul spre Sarmizegetusa Regia. Ce măsuri iau autoritățile

Arborii căzuți în albia pârâului de pe Valea Albă pun în pericol drumul spre Sarmizegetusa Regia. Ce măsuri iau autoritățile

Zeci de metri cubi de trunchiuri de copaci putrezite și de arbori căzuți în urma fenomenelor meteo au ajuns în albia pârâului de pe Valea Albă existând riscul ca, în cazul unor ploi torențiale, să fie puternic afectată structura drumului județean spre Sarmizegetusa Regia.

Reprezentanți ai multor instituții și autorități județene s-au întâlnit marți, la sediul administrației sitului arheologic Sarmizegetusa Regia de la Grădiștea de Munte, pentru a rezolva această problemă.

La întâlnire au participat administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram (din partea Consiliului Județean Hunedoara), reprezentanți ai Direcției Silvice, Sistemului de Gospodărire a Apelor Deva, Jandarmeriei Hunedoara, Serviciului de Administrare a Monumentelor Istorice și firmei care se ocupă de întreținerea drumului județean Costești – Sarmizegetusa Regia.

Scopul întâlnirii a fost identificarea modalităților legale de scoatere din albia pârâului, în cel mai scurt timp, a materialului lemnos căzut, adus de viituri sau abandonat.

drum sarmizegetusa 02

„Am avut o nouă întâlnire în teren, a patra, pentru că drumul județean Costești – Sarmizegetusa Regia nu este un drum oarecare. Cine din România nu și-ar dori să aibe ceea ce avem noi la Sarmizegetusa Regia!? Este nevoie de mobilizare pentru scoaterea lemnului putrezit din albia pârâului pentru că, în caz de ploi torențiale, acesta se poate transforma într-un real pericol pentru structura drumului. Pentru a rezolva urgent problema este nevoie de colaborare între instituții, dar și de bunăvoință. Trebuie scos lemnul din apă”, a spus, în cursul întâlnirii, administratorul public al județului, Costel Avram.

Potrivit reprezentanților CJ Hunedoara, după ce și reprezentanții Gărzii Forestiere și cei ai Gărzii de Mediu vor face constatările în teren, Serviciul de Administrare a Monumentelor Istorice și Direcția Silvică vor începe operațiunile de scoatere a lemnului din albie cu ajutorul societății care asigură întreținerea drumului județean. În același timp, conducerea administrației județene lucrează la un proiect de hotărâre prin care se vor institui restricții de circulație pe acest drum pentru autovehiculele de mare tonaj.

Albia pârâului de pe Valea Albă străbate zona în paralel cu drumul județean spre Sarmizegetusa Regia pe o porțiune de aproximativ patru kilometri.

drum sarmizegetusa 03

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − thirteen =

Mai mult in ACTUALITATE

PRESSHub: Un primar colaborator al Securității candidează pentru al optulea mandat

HunedoaraMea.ro17 aprilie 2024

Proiecte importante pentru municipiul Hunedoara au intrat în faza licitaţiilor publice

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Proiect propus de municipalitatea Devei. Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

Finanţare de 20 de milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2024

CJ Hunedoara vrea să modernizeze „Drumul Regelui” şi drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro25 martie 2024

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

S-au depus ofertele pentru proiectarea şi execuţia noului stadion „Michael Klein” din Hunedoara

HunedoaraMea.ro5 martie 2024

CNAS lansează a doua ediție a „Ghidului asiguratului”

HunedoaraMea.ro4 martie 2024

6 ONG-uri își unesc forțele pentru a forma competențe de educație media digitală în rândul tinerilor din România

HunedoaraMea.ro15 februarie 2024