COMUNITATE

Artistul Mircea Goian, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

FOTO: Facebook.com / Mircea Goian
Artistul Mircea Goian, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează vineri, 6 noiembrie 2015, ora 18.00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural dedicat artistului-muzician Mircea Goian, la a 60-a aniversare.

Cu acest prilej Biblioteca Județeană îi va oferi o biobibliografie.

Mircea Goian s-a născut la 31 octombrie 1955 în com. Zam, jud. Hunedoara. Este absolvent al  Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Arad  (1974). În anul 1978 a fondat grupul folk-rock CANON, împreună cu poetul Ioan Evu, grup în care a activat timp de 28 de ani, participând la concerte în țară și peste hotare, iar în 1981-1982, la spectacolele Cenaclului „Flacăra”. A realizat înregistrări la Radio România, în emisiunile lui Titus Andrei (1987-2000), iar la Televiziune a colaborat, în 1987, cu Doru Dumitrescu.

A inițiat și organizat festivalurile: „Toamna Muzicală Hunedoreană” (1980-2010); Festivalul de muzică rock „Metal-Urgia” (1995); „Est Vest Heaven Festival”, muzică rock (1998); „Zilele Chitarei Clasice” la Hunedoara, împreună cu Nicolae Szekely (1990-1996); „S.O.S. Castelul”, festival medieval (2004-2009); „Zilele Castelului” (2008); „Serbările Corvinilor”, festival  medieval (2009).

A organizat galele folk „Om Bun” la Castelul Corvinilor (1995); „Muntele Dragostei” cu Leopoldina Bălănuţă, Victor Socaciu, Maria Gheorghiu şi Grupul CANON (1995); concertul de blues Ghiury Pascu & Blue Workers (1995).

A fondat împreună cu Nistor Purcariu clubul de jazz „Dan Mândrilă” și „Trio Jazz Confluenze”. A fondat grupul rock „Diesel”, ansamblul „Huniadi Cantores” (2007), grupul folk-rock medieval „Corvinia” (2009), „Duo Continuo” (2010), grupul „Steel Jazz Caffe” (2011).

A  înfiinţat grupurile: „Cimpoierii din Transilvania”, „Timpaniştii” şi „Tulnicarii”, în colaborare cu Cornel Jitariu (2008); cvartetul baroc „Eisenmarkt” și grupul „Steel Blues” (2012).

Mircea Goian are o bogată discografie: Albumul „Canon”, Electrecord (1992); CD-ul „Canon şi Maria Gheorghiu”, la Alpha Sound din Bucureşti (1995); cinci piese pe discul „Viaţa, iubirea cea dintâi” a cantautorului Victor Socaciu, împreună cu grupul CANON (2005); CD-ul „Cenaclul Flacăra” vol. 7 cu  piesa „Craiul  Munţilor”, cu grupul CANON; DVD-ul „Huniadi Cantores” (2007); CD-ul „Duo Continuo şi Huniadi Cantores –  Muzică renascentistă” (2012).

A desfășurat și o intensă activitate în mass-media hunedoreană. A contribuit la crearea staţiei Radio Color din Hunedoara, al cărei director a fost timp de opt ani (1997-2004); a realizat emisiunile Tv „Dincolo de aparenţe” timp de șase ani și „Dependenţi de Cool-t-ură”. Este autorul proiectului Tv „În ochii lumii”, o emisiune de promovare a  spiritualității rurale din județul Hunedoara. A fost producător al emisiunii „Vorbeşte lumea” la Kapital Tv – Deva. A activat în presa scrisă: „Euro Obiectiv Hunedoara”, săptămânalul „Replica” unde a susținut „Colţul Cultural”, coredactor al revistei de artă „Forma” a U.A.P. Filiala Deva, unde a susținut rubrica muzicală.

A participat, împreună cu ansamblurile medievale „Huniadi Cantores”, „Cimpoierii din Transilvania”, „Duo Continuo” şi „Corvinia”,  la festivalurile de gen din România, susţinând peste 450 de concerte la Hunedoara, Deva, Sighişoara, Sibiu, Mediaş, Alba Iulia, Sebeş, Braşov, Bistriţa, Ineu, Carei, Caransebeş, Avrig, Turnu Severin, Târgu-Mureş, Râşnov, Bran, Şoimoş, Gilău, Unirea, Pecica, Bistriţa, Timişoara, Băiţa, Feldioara, Ghimbav, Făgăraş, Craiova, Brăila, Tulcea, Ploieşti, Petroşani, Petrila, Lupeni, Romos, Cincu, Hossman, Sfântu-Gheorghe, Baraolt, Bucureşti, Săvârșin (în faţa Regelui Mihai şi a Familiei Regale), Moardaş, Mănăstirea Bisere, Paşcani, Sighetu Marmaţiei, Zalău, Târgu Neamţ, Braşov.

În anul 2011, a concertat sub cupola Ateneului Român, cu grupul „Huniadi Cantores”, în cadrul proiectului „Stagiunea de marţi seara”, sub egida Filarmonicii „George Enescu”.

Peste hotare, a concertat împreună cu muzicienii de la „Huniadi  Cantores” la Strasbourg (2010) și, cu „Huniadi Cantores” şi „Cimpoierii din Transilvania”, la Festivalul Internaţional al Muzicii Universitare din Belfort-Franţa (2012). A mai susținut concerte în Franța (Pierrefeu du Var – 1998); Ungaria (Szombathely – 2008 și 2009); Germania (Berlin – 2011); Italia (Roma – 2012); Belgia (Bruxelles – 2013).

Afis Mircea Goian

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − thirteen =

Mai mult in COMUNITATE

Voluntarii Geoparcului Țara Hațegului au parte de un an aniversar plin de proiecte și realizări la nivel național și internațional

HunedoaraMea.ro4 septembrie 2024

Ziua Limbii Române la bibliotecă (A)

HunedoaraMea.ro28 august 2024

Ziua Vulcanilor, sărbătorită simultan în Geoparcurile Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului

HunedoaraMea.ro27 august 2024

Părintele Necula, din nou oaspete la Deva (A)

HunedoaraMea.ro26 august 2024

Pacienții beneficiază de medicamente compensate pe baza rețetelor electronice

HunedoaraMea.ro23 august 2024

Portretul unei comune din secolul XXI (A)

HunedoaraMea.ro23 august 2024

Manifestare dedicată Zilei Limbii Române organizată de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro21 august 2024

Pasionați de geocaching din țară și din străinătate au avut parte în Geoparcul Țara Hațegului de distracție, aventură și multe provocări la cel mai important eveniment anual

HunedoaraMea.ro21 august 2024

Conferință a părintelui Constantin Necula la Deva. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro18 august 2024