COMUNITATE

Atelierul lui Moș Crăciun s-a deschis din nou (A)

Atelierul lui Moș Crăciun s-a deschis din nou (A)

Zilele care preced Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului reprezintă o perioadă de emoționantă așteptare pentru noi toți. Emoția și nerăbdarea copiilor, însă, cresc pe măsură ce Crăciunul e tot mai aproape, pe măsură ce călătoria lui Moș Crăciun încărcat de daruri se apropie de sfârșit. Bucuria acestei așteptări copiii o exprimă în variate moduri, unul dintre ele fiind plăcerea de a dărui, de a aduce un strop de lumină în ochii celor dragi. Așa a luat naștere originalul Atelier al lui Moș Crăciun pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, l-a amenajat și în acest mijloc de decembrie în curtea bibliotecii județene.

Ca orice atelier care se respectă, și acesta a avut meșteri îndemânatici care și-au pus talentul, imaginația și generozitatea în realizarea de obiecte diverse care să simbolizeze în primul rând farmecul Crăciunului. Mâinile pricepute ale elevilor (de la cei mai mici, din clasele pregătitoare, până la cei de clasa a VIII-a) de la Colegiul Național „Decebal” etalează timp de trei zile pe numeroasele standuri din curtea bibliotecii obiecte delicate create din lemn, material textil, hârtie, sticlă, plastic etc. Fiecare obiect ieșit din mâinile micilor meșteri a fost creat cu ingeniozitate, cu migală, cu multă imaginație, cu gust artistic. Numeroșilor vizitatori ai acestei expoziții sui generis nu le va fi deloc ușor să aleagă între globuri, îngerași, clopoței, steluțe, oameni de zăpadă, baghete magice, brăduți de Crăciun, jucării, mici tablouri, împletituri, piese textile, obiecte de tot felul care toate dau naștere unei atmosfere pline de emoție care îi va bucura pe toți cei care au venit și vor veni la Atelierul lui Moș Crăciun.

Curtea bibliotecii, decorată pentru Crăciun, devine un veritabil tablou viu, sărbătoresc, un spațiu în care nu este loc decât pentru zâmbetele calde ale micilor artizani care și-au pus o fărâmă din suflet în fiecare lucrușor care a ieșit din mâinile lor. Cu puțină imaginație, părea că însuși Moș Crăciun trece prin curtea bibliotecii și privește cu duioșie la copiii care au creat atâtea obiecte care mai de care mai frumoase.

Și în acest an, Atelierul, încă din prima zi, a avut mare succes la publicul vizitator, s-a văzut asta din faptul că aproape nimeni nu a părăsit Atelierul fără cel puțin un obiect cumpărat, iar cuvintele de mulțumire pe care copii le-au primit sunt răsplata strădaniei lor și le considerăm un prețios dar de Crăciun.

Le suntem recunoscători micilor meșteri artizani de la Colegiul Național „Decebal”, profesorilor care i-au îndrumat, pentru că și în acest an, prin talentul și generozitatea lor, au reușit să creeze o atmosferă sărbătorească, plină de bucurie în aceste zile în care lumina Crăciunului e tot mai aproape.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 3 =

Mai mult in COMUNITATE

Unirea națiunea a făcut-o! (A)

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2023

Vizitare gratuită și program special cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2023

Constelația Eminescu (A)

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2023

Bradul oferit de Direcția Silvică aduce bucurie micuților internați la Pediatrie

HunedoaraMea.ro22 decembrie 2022

Atelierul lui Moș Crăciun organizat de Biblioteca Județeană, mutat la Colegiul Național „Decebal”

HunedoaraMea.ro20 decembrie 2022

Programul transportului public local din Deva în perioada sărbătorii Crăciunului

HunedoaraMea.ro19 decembrie 2022

Armoniile unei vieți (A)

HunedoaraMea.ro14 decembrie 2022

Atelierul lui Moș Crăciun, la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

HunedoaraMea.ro12 decembrie 2022

Cartea-cult – Maestrul și Margareta (A)

HunedoaraMea.ro8 decembrie 2022