COMUNITATE

Camelia Ardelean și cărțile ei… (A)

Camelia Ardelean și cărțile ei… (A)

Fiecare întâlnire cu un scriitor este o bucurie pentru noi, pentru biblioteca județeană, este o nouă dovadă a prieteniei care s-a legat de-a lungul timpului între noi și scriitorii hunedoreni, prietenii noștri sinceri care găsesc la bibliotecă o ambianță caldă, primitoare, propice schimburilor de idei.

Biblioteca Județeană  „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara,  a organizat în ziua de 29 iunie 2023 o întâlnire cu scriitoarea Camelia Ardelean care, cu această ocazie, și-a lansat mai multe cărți apărute între anii 2018 și 2023. 

Camelia Ardelean este un nume binecunoscut în mediul literar hunedorean. Poetă de mare sensibilitate, a semnat până acum zece volume de poezie a căror notă dominantă o reprezintă profunzimea și sinceritatea trăirilor transpuse în limbaj liric.

La această lansare, autoarea s-a prezentat cu volumele de poezie: Inimi de porțelanBaghete de sticlă (în colaborare cu Miron Țic), Flacăra cuvintelor (în colaborare cu scriitorul albanez Baki Ymeri), Anotimpurile cuvântului, La margine de curcubeu și Ecouri din tenebre.

Alte trei cărți lansate acum, intitulate Urme de condei, pun în lumină calitățile de cronicar literar ale Cameliei Ardelean care strânge între coperțile lor cronici literare, eseuri, editoriale, interviuri și reportaje apărute în numeroasele reviste literare din județ și din țară.

O mențiune aparte merită volumul de dialoguri pe care Camelia Ardelean  le-a purtat cu scriitorul, filosoful și publicistul Ionel Necula, un intelectual profund care își dezvăluie personalitatea grație întrebărilor incitante și pertinente pe care i le adresează interlocutoarea astfel încât eruditul om de cultură își pune „sufletul în palma cititorului”.

Toate aceste lucrări semnate Camelia Ardelean definesc profilul unei scriitoare cu multiple valențe, cu talent incontestabil atât ca poetă, cât și ca autoare a unor texte în proză de mare valoare, scrise cu nerv și cu o sinceritate debordantă.

Ne bucurăm că putem realiza astfel de întâlniri pentru că biblioteca are și misiunea de a face legătura dintre scriitor și cititor, de a descoperi talente literare noi și de a le cultiva pe cele deja consacrate.

Publicul prezent la lansare a avut ocazia să descopere în persoana Cameliei Ardelean o reprezentantă valoroasă a culturii hunedorene. 

Managerul Bibliotecii Județene  „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 2 =

Mai mult in COMUNITATE

Atelier cu povești și jocuri pentru copii din familii vulnerabile

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Manifestări cu ocazia Unirii Principatelor Române, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2025

Undă verde pentru studiul de fezabilitate al proiectului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025

„3 Tenori Italieni”, spectacol de Ziua Femeii, la Deva

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025

Eminescu mereu viu în inimile noastre (A)

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025

Mihai Eminescu, omagiat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2025

Cu Hristos, la Betleem (A)

HunedoaraMea.ro19 decembrie 2024

Atelierul lui Moș Crăciun s-a deschis din nou (A)

HunedoaraMea.ro17 decembrie 2024

Avram Iancu și epoca sa în pagini de carte (A)

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2024