• Tânărul reţinut în cazul jafului de la casa de amanet din Hunedoara a fost arestat

    Prins în cursul dimineţii de vineri de către poliţişti, tânărul acuzat că a jefuit o casă de amanet a fost dus în faţa magistraţilor de la Judecătoria Hunedoara. 

    Procurorii au reuşit să prezinte destule probe încât să obţină eliberarea unui mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile. Decizia primei instanţe nu este...

  • Un pui de urs, salvat de medicii veterinari din lațul braconierilor. GALERIE FOTO

    Medicii veterinari au fost chemați, joi după-amiază, să salveze un pui de urs, prins în lațul braconierilor.

    Administratorii fondului de vânătoare Vidra au găsit, la cinci kilometri de localitatea Densuș, pe un deal, puiul de urs prins în capcană. Aceștia au alertat imediat autoritățile.

    Nu a fost rănit

  • Acoperişul Bisericii Penticostale din Tarniţa s-a făcut scrum

    Un incendiu a făcut prăpăd în satul Tarniţa, din comuna Buceş. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au reuşit să limiteze pagubele, care sunt totuşi însemnate. 

    Nimeni nu a fost rănit, iar cazua producerii incendiului este în curs de stabilire.

    Lumină în noapte

  • Tâlhar şi hoţ puşi după gratii

    Doi hunedoreni condamnaţi la închisoare au fost săltaţi de poliţişti şi escortaţi la penitenciar. 

    Sentinţele în cazul lor sunt definitive şi irevocabile, astfel că ambii trebuie să-şi ispăşească pedepsele.

    Agresivi şi puşi pe câştig

    Unul dintre bărbaţi, de 47 de ani, din municipiul Brad, a primit cinci ani de închisoare. Hunedoreanul a fost găsit vinovat...

  • Tânăr cu dosar penal pentru că a vrut să dea nişte telefoane

    O femeie a apelat la poliţişti după ce un bărbat i-a furat telefonul mobil. După câteva zile de căutări, poliţiştii i-au dat de urmă şi l-au reţinut. 

    Procurorii l-au audiat şi au decis ca suspectul să fie cercetat în stare de libertate.

    Cu forţa

  • Taxa auto de primă înmatriculare devine o taxă de mediu

    Din 2008, şoferii plătesc tot felul de taxe pentru maşinile pe care le au sau le cumpără. Shimbarea a fost schimbată din nou. Sistemul de taxare va fi modificat începând cu 1 ianuarie 2013. Taxa de primă înmatriculare devine taxă de mediu. Calculul se face în funcţie de emisii şi suma finală...

  • Benzină mai ieftină la staţiile Petrom

    Veste bună pentru şoferii hunedoreni care alimentează de la OMV Petrom. Compania va reduce, vineri, la miezul nopţii, preţul la benzină. 

    Este a doua scădere a tarifelor operată de companie în doar două zile.

    Motorina rămâne la acelaşi preţ

  • Prezumtivul autor al tâlhăriei comise la o casă de amanet a fost identificat

    Poliţiştii au reuşit să dea de urma principalului suspect în cazul jafului comis joi la o casă de amanet din muncipiul Hunedoara. 

    Tânărul, de 19 ani, din localitate, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat procurorilor, cu propunere de arestare preventivă.

    Probe grele

  • Patru răniţi după ce o dubă a intrat într-o maşină

    Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un grav accident de circulaţie. A scăpat fără nicio zgârietură însă a băgat patru oameni în spital. 

    Dacă va fi găsit vinovat pentru vătămare corporală din culpă, bărbatul ar putea ajunge la închisoare.

    Nici nu au ştiut ce i-a lovit

  • Alimentele pentru hunedorenii defavorizaţi au început să fie distribuite

    Cei mai săraci hundeoreni vor primi alimente prin Programul European de Ajutorare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din România.

    Bunurile au început deja să plece din depozitul Consiliului Judeţean Hunedoara şi trebuie distribuite înainte de finalul lunii martie 2013.

    O singură dată