• Finanţatorul FC Hunedoara este liber

     

    Silvan Toma, finanţatorul FC Hunedoara, va fi cercetat în stare de libertate, în dosarul „Strehaia”. Decizia a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Craiova, care au admis recursul inculpatului.

    Este pentru a doua oară când este judecată eliberarea lui Toma.

    A câştigat, de data asta

  • Directorul Spitalului Județean din Deva și-a dat demisia din funcție

    Silviu Didilescu a demisionat miercuri din funcția de director al Spitalului Județean de Urgență Deva.

  • Copilul studentei condamnată pentru „crima de la Medicină” a murit

     

    Carmen Bejan, fosta iubită a hunedoreanului Sergiu Florea, a avut parte de o altă nenorocire, după ce a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru crimă. Bebeluşul a venit pe lume prin cezariană însă cu o serie de malformaţii.

    Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost condamnaţi la câte 20...

  • Avertizarea de cod galben a fost prelungită

     

    Hunedorenii trebuie să se pregătească pentru vreme rea. Meteorologii au prelungit codul galben de furtuni până vineri, la ora 12. 

    Ne aşteaptă fenomene extreme şi cantităţi însemnate de precipitaţii.

    Mai peste tot

  • Doi răniţi din cauza unui şofer neatent

     

    Un adolescent şi o femeie au ajuns la spital după ce au fost implicaţi într-un accident rutier. Întâmplarea a avut loc pe strada 1 Iunie din Petroşani.

    Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

    În plin

  • Doi patroni au înşelat statul cu ajutorul firmelor pe care le au

     

    Poliţiştii hunedoreni au reuşit să dea în vileag doi administratori din judeţ, care au reuşit să se îmbogăţească prin afaceri ilegale. Unul dintre suspecţi este acuzat că a înşelat statul cu aproape patru milioane şi jumătate de lei.

    Ambii s-au ales cu dosar penal şi riscă să ajungă la închisoare. Oamenii legii...

  • Un bărbat a murit și doi jandarmi au fost răniți într-un accident

     

    Un bărbat a murit și doi jandarmi au fost răniți într-un accident rutier, după ce asiguraseră paza pentru un transport de marfă al unei societăți comerciale din județ.

    Accidentul s-a petrecut marți după-amiaza, în localitatea Ohaba de Sub Piatră.

    Pe drumul spre casă

  • Secţiile de vot, pregătite şi de incendii

     

    Pompierii hunedoreni vor verifica în următoarea perioadă toate secţiile de vot din judeţul Hunedoara. Vor să se asigure că în cazul unui incendiu, nimeni nu va fi rănit, iar pagubele limitate. Până în prezent au vizitat peste 70 de secţii de votare. Nereguli au fost şi, cu siguranţă vor mai fi.

    S-a rezolvat...

  • Depăşirea era să-i coste viaţa. GALERIE FOTO

    ]

    O tânără din municipiul Hunedoara era să îşi bage prietenii în mormânt. A vrut să depăşească un TIR însă nu s-a asigurat decât după ce a efectuat manevra.

    Trei persoane au ajuns la spital, iar poliţiştii o cercetează pentru vătămare corporală din culpă.

    Prea târziu

  • Trupa SISTEM promovează Sarmizegetusa Ulpia Traiana

    Zoli Toth, membru al trupei SISTEM, va veni miercuri în județul Hunedoara pentru a participa la lansarea unui proiect de promovare turistică.

    Proiectul "SISTEM și prietenii - Cetatea Sarmizegetusa, respect pentru trecut" este derulat de Asociația "Star Education", din care face parte și Zoli Toth, și...