ACTUALITATE

Cei mai profesioniști și mai devotați pompieri hunedoreni, premiați de „Ziua Pompierilor din România”. GALERIE FOTO

Cei mai profesioniști și mai devotați pompieri hunedoreni, premiați de „Ziua Pompierilor din România”. GALERIE FOTO

Pompierii hunedoreni au sărbătorit duminică împlinirea a 167 de ani de la luptele din Dealul Spirii, moment care coincide cu aniversarea pompierilor din România. Cu această ocazie, toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara au organizat „ziua porţilor deschise”, iar la sediul inspectoratului a avut loc un ceremonial militar.

Deschiderea momentului aniversar a fost marcată de înaintarea în grad înainte de termen a cadrelor ISU Hunedoara care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă.

Cei mai destoinici şi dedicaţi pompieri au fost celebraţi în cadrul premierilor anului 2015, la ISU Hunedoara, cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”.

  1. ECHIPAJUL DE PRIM AJUTOR AL ANULUI 2015

Titlul “Echipajul de prim ajutor al anului 2015” se atribuie  echipajului de paramedici a SECŢIA ILIA format din:

Plutonier Ovidiu Flore

Paramedic Cosmin Şoman

Paramedic Cosmin Stancovici

Echipajul de prim-ajutor premiat s-a remarcat prin îndeplinirea cu succes a nenumărate intervenţii de prim-ajutor. Cei trei colegi s-au remarcat în data de 24 aprilie, când au acordat asistenţă medicală unei femei însărcinate, care avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale în urma unui grav accident rutier produs pe DN 7, unde autoturismul în care se afla tânăra a intrat în coliziune cu un autotren.

  1. PARAMEDICUL ANULUI 2015

Premiul „Paramedicul anului 2015” se atribuie domnului Daniel Mihonesc, plutonier major în cadrul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara.

Titlul se acordă pentru participarea la numeroase intervenţii dificile dintre care nominalizăm acţiunea de resuscitare a unei persoane căzute în lacul Cinciş, din data de 29 iunie, şi operaţiunea de salvare a trei victime rezultate în urma unui grav accident de circulaţie, produs la sfârşitul lunii aprilie în zona barajului Cinciş.

  1. CEL MAI BUN ECHIPAJ DE DESCARCERARE ÎN ANUL 2015

Pentru cele mai dificile intervenţii de descarcerare, premiul pentru cel mai bun echipaj în acest domeniu se oferă atât echipei Detaşamentului de Pompieri Orăştie formată din:

Plutonier adjutant şef Mihai Achim

Plutonier major Graţian Dîncşorean

Plutonier major Marcel Ungheanu

Plutonier major Mihai Stărp

Plutonier major Darius Nistor

Plutonier major Radu Bercea

Cât şi echipajului Staţiei de Pompieri Brad alcătuită din:

Plutonier major Cristian Clej

Plutonier major Flaviu Dâlv

Plutonier major Cosmin Vlad

Plutonier major Iulian Duşan

Plutonier major Mircea Simedrea

Plutonier adjutant Viorel Matieş

Echipajul de descarcerare al Detaşamentului din Orăştie a intervenit, din păcate, şi în acest an, la accidente rutiere deosebit de grave, dintre care se evidenţiază o intervenţie de descarcerare determinată de producerea unui accident pe drumul naţional 7, în dreptul localităţii Şibot, în care au fost implicate două autoturisme. Intervenţia de descarcerare a fost una dificilă din cauza faptului că unul dintre autoturisme se afla pe cupeu, pe marginea şanţului în instabilitate, accesul până la cele 4 victime, grav politraumatizate, realizându-se prin folosirea unor tehnici complexe.

Echipa de descarcerare a Staţiei de Pompieri Brad a acţionat decisiv şi inspirat, utilizând pernele pneumatice din dotarea autospecialei de descarcerare, pentru salvarea, unei persoane prinse sub un tractor răsturnat pe un drum judeţean din localitatea Podele, comuna Luncoiu de Jos.

  1. ECHIPAJUL DE POMPIERI AL ANULUI 2015

Titlul, „Echipajul de pompieri al anului 2015”, se conferă în acest an, unei echipe a DETAŞAMENTUL DEVA formată din:

Plutonier major Florin Rusanda

Plutonier major Alin Cătălina

Plutonier major Ovidiu Miheţ

Plutonier major Florin Gavrilă

Plutonier major Petre Podariu

Pompierii Detaşamentului Deva au acţionat hotărât pentru limitarea propagării şi lichidarea unui incendiu izbucnit în noaptea de 18 martie, la o fabrică de cherestea situată în localitatea Chimindia.

Amplorea şi intensitatea incendiului, inflamabilitatea materialelor aflate în incinta fabricii, fumul care a inundat spaţiile de producţie a dus la îngreunarea intervenţiei şi la solicitarea accentuată şi de lungă durată a personalului participant. Şi în aceste condiţii, pompierii deveni au reuşit să limiteze pagubele materiale şi extinderea incendiului la celelalte secţii.

  1. SUBUNITATEA CU CELE MAI COMPLEXE INTERVENŢII ÎN ANUL 2015

Premiul pentru subunitatea cu cele mai complexe intervenţii în anul 2015 se atribuie Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

Pregătirea profesională şi  curajul pompierilor petroşăneni au fost testate în situaţii limită, cum ar fi incendii de proporţii la instituţii sau case particulare, operaţiuni de extragere a victimelor din autoturisme implicate în accidente rutiere, şi mai ales în acţiunea de stingere a incendiului produs la acoperişul unui bloc din oraşul Uricani. Pompierii petroşăneni au acţionat în condiţii de pericol permanent, într-un mediu ostil caracterizat de temperaturi ridicate, fum şi gaze toxice, exitând riscul prăbuşirii elementelor de construcţie, în orice moment. În acest context, pompierii au reuşit evacuarea unui număr de 32 de persoane din blocul afectat.

Şi în acest an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara acordă 2 premii speciale:

  1. PREMIUL SPECIAL – se acordă

Echipajului DETAŞAMENTUL HUNEDOARA, alcătuit din:

Plutonier major Cristinel Sălăşan

Plutonier major Ştefan Datcu

Plutonier major Dan Lazăr

Plutonier major Ioan Lucaci

Plutonier major Daniel Mihonesc

Plutonier adjutant şef Dorel Doleanu

Acest premiu special se atribuie pentru modul în care cei şase pompieri au reprezentat I.S.U. Hunedoara la faza zonală a concursului de descarcerare şi acordarea ajutorului medical calificat, unde au ocupat locul III.

  1. PREMIUL SPECIAL – se a acordă domnului plutonier major Daniel CĂLIN – pentru reprezentarea I.S.U. Hunedoara la Campionatele Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, unde a obţinut pentru a patra oară consecutiv titlul de campion mondial la tir cu arcul.
  2. POMPIERUL ANULUI 2015

Câştigătorul trofeului Pompierul anului 2015 este plutonierul major Pavel Adelin Solomon, de la Detaşamentul de Pompieri Petroşani.

Pompierul anului 2015, a participat în decursul acestui an la un număr de peste 17 intervenţii, iar în data de 8 iunie a intrat în infern pentru a încerca să salveze viaţa unui copil surprins în incendiul izbucnit la un bloc de locuinţe din Uricani. Pompierul care are doi copii ce îl aşteptau acasă, a pătruns în apartamentul inundat de flăcări şi fum asumându-şi un risc enorm.

  1. DIPLOME „AGENDA POMPIERULUI”

Unul dintre colaboratorii fideli ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, din spaţiul media, publicaţia de specialitate “Agenda Pompierului” îşi arată consideraţia pentru munca depusă în cursul acestui an de pompierii hunedoreni, acordând diplome de onoare:

Pompierilor din cadrul Detaşamentului Petroşani

Pompierilor din cadrul Detaşamentului Hunedoara

Pompierilor din cadrul Detaşamentului Deva pentru implicarea, timp de 6 zile, în dificilele operaţiuni de stingere a incendiului de pădure din masivul Retezat, în luna august a anului 2015

Plutonierului major Daniel Mihonesc – pentru profesionalismul de care a dat dovadă în timpul intervenţiei de resuscitare a unei victime căzute în lacul Cinciş, în data de 29.06.2015

Plutonierului major Robert Kulcsar – pentru seriozitatea şi implicarea în educarea exemplară a câinelui de serviciu, din cadrul I.S.U. Hunedoara, ce s-a remarcat cu ocazia unor operaţiuni în teren, exerciţii şi sesiuni de pregătire

Plutonierului major Raul Vasiu – pentru conştiinciozitatea, inteligenţa şi comportamentul echilibrat demonstrate în timpul gestionării situaţiilor de urgenţă

Plutonierului adjutant Traian Bec – pentru munca deosebită depusă în procesul de elaborare al însemnului heraldic şi drapelului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara.

pompieri 2015 (1) pompieri 2015 (2) pompieri 2015 (3) pompieri 2015 (4) pompieri 2015 (5) pompieri 2015 (6) pompieri 2015 (7) pompieri 2015 (8) pompieri 2015 (9) pompieri 2015 (10) pompieri 2015 (11)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =

Mai mult in ACTUALITATE

Expoziție cu vânzare de mărțișoare handmade, la Deva

HunedoaraMea.ro25 februarie 2021

Proiectul Muzeului Civilizației Dacice din Orăștie a primit autorizație de construire

HunedoaraMea.ro11 februarie 2021

Șapte focare active de COVID-19 în județul Hunedoara

HunedoaraMea.ro11 februarie 2021

Școlile din Deva vor trece din nou în sistem online, dacă Termocentrala Mintia nu va relua furnizarea căldurii în municipiu

HunedoaraMea.ro10 februarie 2021

Primăria Hunedoara a făcut o economie de peste 50.000 de lei la energia electrică

HunedoaraMea.ro10 februarie 2021

Număr mare de turiști la Castelul Corvinilor în prima lună a anului

HunedoaraMea.ro1 februarie 2021

Încep lucrările la grădina urbană din Deva, din zona Zamfirescu

HunedoaraMea.ro1 februarie 2021

Consiliul Local Hunedoara a aprobat primul demers oficial pentru recuperarea mărcii „FC Corvinul 1921”

HunedoaraMea.ro30 ianuarie 2021

Peste șapte milioane de euro, bani europeni, pentru școlile din Deva

HunedoaraMea.ro30 ianuarie 2021