ACTUALITATE

Cetățile dacice din Munții Orăștie vor fi administrate de Consiliul Județean Hunedoara

SURSA FOTO: patrimoniu.ro
Cetățile dacice din Munții Orăștie vor fi administrate de Consiliul Județean Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara va administra cetățile dacice din Munții Orăștiei, monumente înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO, aflate pe teritoriul județului – Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Luncani-Piatra Roșie și Bănița.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat marți, cu 260 de voturi pentru și o abținere, Proiectul de Lege privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea acestora.

Potrivit actului legislativ, cele patru cetăți vor intra în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, iar Consiliul Județean Alba va fi responsabil pentru cetatea dacică de la Căpâlna.

Sarmizegetusa Regia, cea mai importantă cetate dacică din complexul fortificat din Munții Orăștiei, a fost preluată în administrare de Consiliul Județean Hunedoara în 2013.

Proiectul de Lege privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei a fost inițiat de 32 de parlamentari. Potrivit proiectului, consiliile județene au obligația să protejeze, să conserve și să pună în valoare cetățile dacice din Munții Orăștiei, să asigure paza monumentelor istorice, a zonei de protecție a acestora, iar Jandarmeria Română are obligația să asigure măsurile de ordine și siguranță publică.

Puteți citi proiectul adoptat marți de Camera Deputaților AICI.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + six =

Mai mult in ACTUALITATE

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

HunedoaraMea.ro4 martie 2025

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025