COMUNITATE

China, la cumpăna dintre ani. Evenimente organizate cu prilejul Anului Nou Chinezesc de Biblioteca Județeană

China, la cumpăna dintre ani. Evenimente organizate cu prilejul Anului Nou Chinezesc de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, împreună cu Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Institutul „Confucius” din Sibiu, a pus, în anul 2012, bazele unui amplu și îndrăzneț proiect de colaborare, în urma căruia an de an sunt organizate, pe lângă cursuri de limba și civilizația chineză, activități culturale menite să facă tot mai cunoscute tradițiile și obiceiurile poporului chinez. Printre acestea, se numără sărbătorirea Anului Nou Chinezesc, așezat în fiecare an sub semnul unuia dintre cele 12 animale care, potrivit legendei, s-au prezentat în fața Împăratului de Jad: șobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, șarpe, cal, oaie, maimuță, cocoș, câine și porc. Fiecare lună a anului a fost numită după numele câte unui animal. Anul Nou, care începe la 28 ianuarie, se află acum sub semnul Cocoșului de Foc, iar cei născuți în anul acesta vor fi harnici, descurcăreți, neobosiți în tot ceea ce fac, dotați cu mult talent și foarte încrezători în sine.

Numit și Sărbătoarea Primăverii, Anul Nou Chinezesc este prilej de bucurie, de optimism și încredere în viitor, de întâlnire cu cei dragi, în primul rând cu familia. De asemenea, sub semnul Dragonului care alungă spiritele rele, se organizează în toate spațiile de civilizație chineză serbări impresionante, pline de exuberanță, de veselie, cu urări de prosperitate, viață lungă și fericire.

Anul acesta, la Deva, festivitățile dedicate Anului Nou Chinezesc vor avea loc la 1 februarie 2017, ora 14.00, la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, și vor începe prin cuvinte de deschidere și de întâmpinare rostite de organizatori: Ioan Sebastian Bara, manager al Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, prof. Gheorghe Ioan Mihuț, director al clasei „Confucius” de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, președintele Institutului „Confucius” și prof. univ. dr. Song Shaofeng, directorul Institutului „Confucius” de pe lângă Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Va putea fi admirată apoi o frumoasă expoziție de caligrafie și pictură chinezească și o expoziție de caractere chinezești, după care profesorul Zhao Qi va invita publicul la o incursiune în fascinantul univers al obiceiurilor și tradițiilor chinezești. Mult așteptata paradă a costumelor tradiționale chinezești Qipáo se va desfășura sub ghidajul prof. Ma Wei. Nu vor lipsi nici muzica și dansul, momentele muzicale fiind susținute de formații ale Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva: formația camerală „Armonia”, pregătită de prof. Flavius Demian, va evolua cu piese muzicale tradiționale chinezești; un dans tradițional chinezesc va fi interpretat sub îndrumarea prof. Adela Mateș, iar în încheiere formația de muzică ușoară a liceului, pregătită de prof. Călin Sân, va interpreta piese din repertoriul muzicii ușoare chinezești. ˮSerbarea Anului Nou Chinezesc va fi și acum un excelent prilej de apropiere a noastră de cultura și civilizația chineză, de valorile culturale milenare ale unui popor care a avut o contribuție remarcabilă la tezaurul spiritual al omenirii”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Afis Anul Nou Chinezesc 2017

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

nineteen − fifteen =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

Gyula main

Alături de prieteni dragi: românii din Ungaria (A)

HunedoaraMea.ro18 decembrie 2018
Afis MIORITA

Lansarea unui număr special al revistei de etnografie și folclor „Miorița”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro15 decembrie 2018
salon fotografie

Salonul de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2018
biblioteca judeteana

Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” donează aproape 5000 de cărți în limba română pentru comunitatea românească din Gyula

HunedoaraMea.ro11 decembrie 2018
cristian fodor

Concert de colinde la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva

HunedoaraMea.ro11 decembrie 2018
corul arlechino

Concert de muzică sacră și colinde susținut de corurile „Orfeu” și „Arlechino”

HunedoaraMea.ro10 decembrie 2018
mihai petre main

Romanul unor liceeni (A)

HunedoaraMea.ro10 decembrie 2018
tichete calatorie

Termen prelungit pentru eliberarea tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local în Deva

HunedoaraMea.ro7 decembrie 2018
mihai petre main

Lansare de carte a profesorului Mihai Petre – “Tăieri în alb”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro7 decembrie 2018