Primăria Deva a publicat luni, pe site-ul instituției, spre consultare publică documentația de urbanism privind Planul Urbanistic General și Regulamentul Local de Urbanism pentru municipiul Deva și localitățile aparținătoare.
Termenul până la care cetățenii pot trimite observații scrise referitoare la acest proiect este de doar patru zile de la data publicării, până joi, 28 mai. Cetățenii își mai pot spune punctul de vedere și la ședința ce va avea loc în 2 iunie, la ora 12.00.
Documentația de urbanism privind „Continuarea și finalizarea P.U.G. și Regulamentul Local de Urbanism aferent al municipiului Deva, al localității componente Sântuhalm și al satelor aparținătoare Archia, Bârcea Mică, Cristur” poate fi consultată AICI.
Observaţiile pot transmise în scris la Compartimentul Centrul de Informare Cetăţeni al Primăriei Deva, Piaţa Unirii, nr.4, sau pe adresa de e-mail arhitect.sef@primariadeva.ro.
Consultarea documentaţiei poate fi făcută la sediul administraţiei publice, Serviciul Urbanism, cam. 19, parter.
Persoana responsabilă cu informarea și consultarea publicului este Irina Igreţ, consilier în cadrul Compartimentului Informarea și Consultarea Publicului pentru Planurile de Urbanism si Amenajarea Teritoriului – Primăria Deva, P-ţa Unirii, nr.4.
Facebook
YouTube
RSS