Gala Sportului Hunedorean, organizată de Direcția Județeană de Sport și Tineret Hunedoara (DJST), a premiat anul acesta atât sportivii remarcabili ai județului, cât și evenimente și organizații importante pentru promovarea sportului în special în rândul tinerilor.
Voluntarii pentru Geoparc și Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internaţional UNESCO au fost premiați pentru organizarea cu succes a primei ediții a Crosului Cetății Regale a Hațegului. Evenimentul a reunit la start, în aprilie 2015, 70 de participanţi de toate vârstele, încurajaţi de pe margine de zeci de susţinători. Invitați de onoare au fost Tomi Coconea – participant la şase ediţii ale celei mai dificile curse de aventură din lume, Red Bull X-Alps – şi Aristide Necula – participant la Maratonul Nisipurilor din Deşertul Sahara, una dintre cele mai dificile probe de ultramaraton din lume.
Acest premiu îi motivează și mai mult pe organizatori, care pregătesc deja cea de-a doua ediție a Crosului. Datorită succesului de care s-a bucurat, competiţia a fost înscrisă în Calendarul Județean al Evenimentelor Sportive. A doua ediţie a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului va avea loc în perioada 22 – 23 aprilie și va cuprinde o zi dedicată exclusiv copiilor și o a doua zi rezervată alergătorilor adulți. Pe baza experienţei acumulate anul trecut, ediția 2016 aduce o reconfigurare a traseului și a locului de sosire, dar și invitați de onoare, premii atractive, voluntari inimoși, mișcare, natură, istorie și promovarea unui stil de viață sănătos.
„Pentru mine, acest premiu este un semn de apreciere care arată faptul că reprezentanţii Direcției Județene de Sport și Tineret Hunedoara au privit cu ochi buni ceea ce am făcut anul trecut și văd în continuare în noi niște parteneri de nădejde. Premiul acesta ne obligă să rămânem consecvenți în ceea ce facem, să organizăm a doua ediție a crosului în care DJST știm că va fi alături de noi, iar pe termen lung, ne dorim ca, prin acțiunile noastre, să convingem tot mai mulți tineri că sportul este benefic și nu trebuie făcut doar pentru performanță, ci și pentru sănătate și relaxare”, spune Daniel Aurelian Barboni, voluntar, inițiator al Crosului.
Crosul Cetăţii Regale a Haţegului este un eveniment organizat la iniţiativa Voluntarilor pentru Geoparc cu scopul de a promova mişcarea, un stil de viaţă sănătos şi obiectivele turistice de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO. Evenimentul este susţinut de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO, administrat de Universitatea din Bucureşti și Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Primăria oraşului Haţeg și Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală.
————–
Geoparcul Dinozaurilor, ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului, este sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 120 de teritorii din 33 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii pitici descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti.
Voluntari pentru Geoparc este un grup informal ce reuneşte tineri din Ţara Haţegului şi persoane interesate să se implice şi să iniţieze activităţi educaţionale, culturale, sportive şi de promovare a zonei în concordanţă cu strategia Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO, administrat de Universitatea din Bucureşti. În 2014, la numai un an de la infiinţare, voluntarii au obţinut recunoaşterea pentru implicarea lor în proiectele iniţiate de ONG-urile partenere ale Geoparcului, prin obţinerea Premiului Publicului în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor, premiul “Spaţii Verzi” oferit de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România pentru proiectele „Casa Vulcanilor” şi „Grădina aromată a timpului” şi premiul de excelenţă în proiecte de tineret acordat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, pentru proiectele „Salvăm trecutul pentru viitor” şi „Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”.
Facebook
YouTube
RSS