ACTUALITATE

Cum a agravat o parte a presei drama din Clubul Colectiv. Derapaje pe care o parte a breslei jurnalistice le dezaprobă

Cum a agravat o parte a presei drama din Clubul Colectiv. Derapaje pe care o parte a breslei jurnalistice le dezaprobă

În cadrul Conferinței Comvenției Organizațiilor de Media (COM), care a avut loc, în perioada 19-21 noiembrie, la Sinaia, membrii COM și-au exprimat dezacordul față de modul în care a prezentat o parte a presei evenimentele tragediei de la Clubul Colectiv. Redăm, în continuare, comunicatul COM integral.

Sinaia – Noiembrie 2015. Convenția Organizațiilor de Media (COM), alcătuită din peste 25 de organizații media din România, își exprimă compasiunea pentru victimele incendiului din noaptea de 30 octombrie, din Clubul Colectiv din Capitală, și pentru familiile, prietenii și apropiații acestora.
Din păcate, COM a constatat că la amplificarea efectelor acestei tragedii a contribuit și o parte a presei, care a abdicat de la principiile profesionale când a relatat despre acest eveniment.
În urma analizei de presă realizate de membrii COM s-a constatat un număr îngrijorător de abateri de la lege și de la dentologia jurnalistică.
Vă prezentăm câteva dintre cele mai grave astfel de încălcări, cu scopul ca astfel de derapaje să nu se mai repete.

La scurt timp după izbucnirea incendiului din clubul Colectiv au fost difuzate – atât de către canalele media profesioniste, cât și în rețelele de socializare – imagini cu puternic impact emoțional, neblurate.

Au existat multiple situații în care unele instituții de presă au pus accent pe elementele morbide, pe durerea rudelor și au prezentat evenimentele într-o notă lipsită de respect și de empatie față de suferințele celor implicați.

Alți comunicatori publici au lansat în spațiul public, fără să verifice informația și fără să consulte și părțile implicate/ acuzate, verdicte și judecăți de valoare care au pus într-o lumină proastă fie victimele și apropiații acestora, fie persoane sau instituții care au contribuit la operațiunile de salvare.

Au existat redacții care au încălcat recomandările CNA privind mediatizarea funeraliilor victimelor din incendiu.

Alți comunicatori publici au mediatizat puncte de vedere ale unor persoane care pretindeau că aveau puteri paranormale, care alimentau conspirații morbide, fără bază factuală (de exemplu: că numărul victimelor a fost mult mai mare, dar a fost ținut ascuns).

Considerăm că astfel de abateri comise de angajați media din plan local și național sunt de natură să distorsioneze dezbaterea publică și să decredibilizeze imaginea breslei în ansamblul ei. Mai mult, transmit publicului mesajul că astfel de practici sunt acceptabile și, ca atare, pot fi reproduse și în rețelele de socializare.
În aceste condiții, le recomandăm insistent tuturor jurnaliștilor și comunicatorilor publici să respecte Codul Deontologic Unic al Jurnalistului și să țină cont de ghidul de bune practici pentru mediatizarea situațiilor traumatice.
Despre Convenția Organizațiilor Media

Convenția Organizațiilor de Media (COM) s-a înființat în 2002, din dorința de a oferi mai multă vizibilitate și putere de negociere profesioniștilor din mass-media. COM este o coaliție informală de asociații de jurnaliști, de alți profesioniști din mass-media, sindicate și organizații patronale care au identificat linii de acțiune comune pentru consolidarea sectorului mass-media din România și promovarea intereselor de grup ale breslei. Coordonarea COM și secretariatul tehnic au fost asigurate de CJI și ActiveWatch.

De la înființarea sa, COM a derulat întâlniri sau conferințe pe teme apropiate de obiectivele sale și a reacționat atunci când principiile sale fundamentale au fost în pericol. Cel mai important rezultat al activității COM rămâne elaborarea și adoptarea celor două documente de auto-reglementare, Statutul Jurnalistului și Codul Deontologic al COM, în iulie 2004. Ulterior (2009) COM a fost factorul motrice în elaborarea și adoptarea Codului Deontologic unificat, care sintetizează prevederile a peste 15 documente de auto-reglementare diferite.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

fifteen − 7 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in ACTUALITATE

risteiu

700 de locuri de muncă, la fabrica de maşini de spălat Bosch care va fi construită în Simeria

HunedoaraMea.ro13 noiembrie 2018
accident pompieri smurd

Incendiu la Colegiul „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara. Elevii şi profesorii, evacuaţi

HunedoaraMea.ro7 noiembrie 2018
sofia main

Sofia are nevoie, din nou, de ajutorul nostru. Un copil care a fost operat de tumora pe creier la nici doi ani a ajuns la aproape șase ani și a trecut prin șapte operații. Veștile medicale sunt, din nou, proaste…

HunedoaraMea.ro6 noiembrie 2018
vladimir brilinsky

Protest al fostului administrator al Sarmizegetusei Regia, Vladimir Brilinsky, în faţa Consiliului Judeţean: „Mi-am dat demisia ca să pot lupta liber pentru Sarmizegetusa”

HunedoaraMea.ro5 noiembrie 2018
avram iancu

Înotătorul hunedorean Avram Iancu a încheiat cursa de-a lungul coastei Mării Negre, de la Sulina la Istanbul

HunedoaraMea.ro31 octombrie 2018
Traditii creative 1

Geoprodusele dezvoltate de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, exemple de bune practici la Forumul Tradițiilor Creative. FOTO

HunedoaraMea.ro30 octombrie 2018
accident tatarasti 04

Un autocar s-a răsturnat într-un șanț pe DN 7, la Tătărăști. O persoană a murit și 32 au fost transportate la spitale din județ. FOTO

HunedoaraMea.ro29 octombrie 2018
spital deva

Spitalul Județean a primit peste 100.000 de lei de la Primăria Deva pentru dotări cu echipamente medicale

HunedoaraMea.ro26 octombrie 2018
utilaj salubprest hunedoara 2

Utilaje noi pentru societatea de salubritate și întreținere a spațiilor verzi din municipiul Hunedoara

HunedoaraMea.ro25 octombrie 2018