OPINIE

Despre “Decebal”, “Dumnezeii” lui și “Danke Frau!”

Despre “Decebal”, “Dumnezeii” lui și “Danke Frau!”

Am să prezicez de la început că acesta este un text subiectiv. Pe lângă faptul că este un editorial, deci o opinie personală, am să spun despre mine că sunt absolventă a Liceului Decebal, deci “decebalistă” și părinte de copil “decebalist”, care studiază germana cu “Frau Pițu”.

Despre “Decebal” și ”Dumnezeii” lui

Am absolvit “Decebalul” și m-am „lovit”, în viața mea de licean, de o mulțime de „Dumnezei”. „Dumnezeii” cei răi. N-am fost un arhanghel prea de treabă al „Dumnezeilor” mei, ci un adolescent rebel al cărui slogan veșnic era “Nu conteză cât de lung am părul…”. Și nu mi-a fost ușor. Am avut conflicte, m-am considerat des nedreptățită, credeam întotdeauna că eu am dreptate și dețin adevărul absolut. Însă “Dumnezeii” cei răi au ajutat la formarea mea ca om și sunt dascăli cărora, azi, le port doar recunoștință. Nu spun că este școala perfectă, nu spun că profesorii de acolo nu fac greșeli. Au făcut și față de mine. Dar contează ce rămâne. Și ce a rămas din „Decebal” se vede. De zeci de ani.

Școala „de fițe”, așa cum este deseori numit Colegiul Național “Decebal”, era la fel catalogată și acum 20 și ceva de ani când învățam eu acolo. A, și “de copii de bani gata”. Am absolvit școala asta și nu sunt “copil de bani gata”. Eu si alte mii de elevi sau foști elevi normali, din familii normale sau chiar sărace. Desigur că atunci când ești printre cei buni ești “fițos”. Întotdeauna superioritatea este considerată aroganță și aroganța doare. Majoritatea absolvenților de “Decebal” pe care îi cunosc sunt și azi mândri că sunt “decebaliști”. Iar dacă asta e o aroganță, da, suntem niște fițoși aroganți.

…și “Danke Frau!”

O cunosc pe Nadia Pițu de 18 ani. De când a venit în Deva și era o tânără absolventă de facultate într-un oraș străin. Era profesoara de germană a surorii mele – prima ei generație de elevi. Încă de la începutul anului școlar s-a creat o emulație în jurul ei și elevii au îndrăgit-o. Atunci nu era „frau Pițu”, era doar Nadia și habar nu aveam ce avea să fie.

Am reîntâlnit-o mai apoi, după vreo nouă ani, când au început să apară primele știri despre performanțele ei. Tot pe atunci mi-am înscris și fiica la școală. La „Decebal”, secția germană maternă. A avut-o profesoară abia când a ajuns în clasa a IX-a, la liceu. Dar, între timp, auzisem despre ea că e “drăcoasă” rău, foarte exigentă și că dă la clasă teme incredibil de lungi. Totodată, ne împreieteniserăm pe Facebook și vedeam, la fiecare sfârșit de an, zeci de comentarii ale copiilor care terminau liceul și care îi mulțumeau. Zeci și zeci de “Danke Frau!”. În fiecare an.

Am participat de câteva ori la decernarea diplomelor de absolvire a DSD (Deutsche Sprach Diplom) și copiii, sincer emoționați, spuneau același lucru: “Danke Frau!”.

A venit clasa a IX-a a fetei mele și trebuia să reintrăm în contact. Deși o știam de 17 ani, aveam o spaimă. De reputația ce o preceda. Mi-am luat inima-n dinți și am sunat-o. Am vorbit destul de mult, nu mi s-a părut deloc schimbată. Ci doar mult mai sigură pe ea. I-am spus că fata mea detestă limba germană, desi o învață de opt ani (plus unul de grădiniță) și mă învinuiește pe mine că o oblig să facă asta. A nu se înțelege că reproșez ceva fostei profesoare. Nici dânsa, nici eu, nici toată familia nu am reușit să o facem să se apropie în vreun fel de limba asta grea și… drăcoasă. I-am propus chiar să meargă la facultate într-o țară vorbitoare de limbă germană. Nimic. Nu voia să audă de nimic ce avea legătură cu limba germană. Nadia Pițu mi-a spus doar atât “Dă-mi un an”. După vreo două luni, într-o seară, fata mea vine la mine și îmi spune “Auzi, să ști că eu o să merg la facultatea de informatică la secția germană”… Nu cred că face sens să mai spun nimic. Nu pot decât să adaug, și eu, încă un… “Danke Frau!”.

Nu am scris acest text ca o replică la un material, apărut în urmă cu două zile, al unui coleg de presă, ce pune la îndoială probitatea profesională a profesorului Nadia Pițu și calitățile umane și profesionale ale unor dascăli din Colegiul Național “Decebal”. Este tot un text de opinie, iar aceea este opinia lui. Am scris pentru că aceasta este opinia mea.

Hannelore Acârnulesei – Petrovai

 

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

two × three =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in OPINIE

voting

Timp de creier disponibil

HunedoaraMea.ro8 decembrie 2016
campanie

Campanie electorală sau luptă corp la corp?

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2016
cji-3

Roboții vorbesc

HunedoaraMea.ro29 noiembrie 2016
sigla-tvr-radio-jpg

Mai bine cu taxă decât fără

HunedoaraMea.ro21 noiembrie 2016
cna-romania

Garantul intereselor noastre

HunedoaraMea.ro15 noiembrie 2016
oana-stancu_obiectiv-online

Asociațiile profesionale ale jurnaliștilor condamnă modul în care Oana Stancu, de la Antena 3, a ales să se războiască cu un jurnalist: prin copilul lui

HunedoaraMea.ro24 februarie 2016
presa

COM condamnă atitudinea jignitoare a unui membru al CSM la adresa jurnalistei Ondine Gherguț

HunedoaraMea.ro26 noiembrie 2015
Conventia organizatiilor de Media

Cum a agravat o parte a presei drama din Clubul Colectiv. Derapaje pe care o parte a breslei jurnalistice le dezaprobă

HunedoaraMea.ro23 noiembrie 2015

Drum bun la Sarmizegetusa Regia! Un strigăt de revoltă, nu o urare

HunedoaraMea.ro9 iunie 2015