COMUNITATE

Directorul Institutului Francez din Timişoara, în vizită la Colegiul Național „Decebal” din Deva

Directorul Institutului Francez din Timişoara, în vizită la Colegiul Național „Decebal” din Deva

Colegiul Național „Decebal” din Deva îl va avea ca oaspete luni, 26 septembrie, pe noul director al Institutului Francez din Timişoara, Cyrille Fierobe, instituţie sub egida căreia colegiul devean asigură an de an şcolarizarea elevilor la clasele cu predare a limbii franceze în sistem bilingv.

Potrivit directorului Colegiul Național „Decebal”, Marin Florin Ilieș, vizita oficială se înscrie în programul de cooperare educativă și instituţională al Institutului Francez din Timişoara, Cyrille Fierobe urmând să se întâlnească cu conducerea colegiului şi cu echipa pedagogică a secţiei bilingve francofone. Pe durata vizitei de lucru la colegiul devean, Cyrille Fierobe va fi însoţit de o parte a echipei sale din cadrul Institutului Francez din Timişoara – Guillaume Dujardin, responsabilul Misiunii pentru Cooperare Educativă şi lector francez la Universitatea de Vest din Timişoara, şi Ingrid Diac, responsabilă cu Proiectele Culturale şi Comunicarea.

„În cadrul reuniunii, vor fi aduse în discuţie aspecte legate de viitoarele proiecte educative şi culturale iniţiate şi promovate de Institutul Francez din Timişoara împreună cu Ambasada Franţei la Bucureşti, proiecte care aduc în centrul preocupărilor promovarea limbii şi culturii franceze. Acest eveniment  coincide cu sărbătoarea Zilei Europene a Limbilor care celebrează diversitatea lingvistică şi culturală a Europei,  încurajează studiul limbilor străine la orice vârstă. Multilingvismul Europei reprezintă unul din elementele de bază ale patrimoniului cultural european asigurând un permanent dialog intercultural profitabil tuturor”, a declarat directorul Colegiul Național „Decebal”.

Secţia bilingvă francofonă a colegiului oferă liceenilor posibilitatea studiul aprofundat al limbii, culturii și civilizaţiei franceze pe parcursul celor patru ani de liceu, la finele cărora absolvenţii obţin Diploma de Bacalaureat cu menţiunea specială Secţie bilingvă francofonă. Acest lucru le permite „decebaliṣtilor” continuarea studiilor la secṭiile universitare francofone atât în ţară, cât şi în străinătate.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + 16 =

Mai mult in COMUNITATE

Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată (A)

HunedoaraMea.ro29 iunie 2020

Se redeschid sălile de lectură și centrele Biblionet ale Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” din Deva

HunedoaraMea.ro24 iunie 2020

Începe distribuirea produselor de igienă în Deva, tranșa a doua

HunedoaraMea.ro17 iunie 2020

Platforma produsdehunedoara.ro, lansată oficial

HunedoaraMea.ro16 iunie 2020

Artefacte restaurate de Muzeul din Deva: un vas ceramic preistoric, descoperit pe șantierul autostrăzii Deva-Orăştie

HunedoaraMea.ro15 iunie 2020

ANUNȚ ANGAJARE. Angajăm personal Magazin Fornetti Deva

HunedoaraMea.ro15 iunie 2020

Fără penalizări la cărțile împrumutate de la Biblioteca Județeană înaintea stării de urgență

HunedoaraMea.ro20 mai 2020

Biblioteca Județean din Deva se redeschide pentru public

HunedoaraMea.ro19 mai 2020

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva returnează banii pe bilete la spectacolele anulate

HunedoaraMea.ro15 mai 2020