ACTUALITATE

Doi tineri, răniți după ce mașina lor s-a ciocnit cu o cisternă plină cu azot lichid

FOTO: ARHIVA
Doi tineri, răniți după ce mașina lor s-a ciocnit cu o cisternă plină cu azot lichid

Doi tineri, de 16 și 22 de ani, au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit de o cisternă care transporta azot lichid. Accidentul a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 8:50, pe DN 66, între orașele Hațeg și Călan, în afara localității Bretea Streiului.

Potrivit anchetatorilor, tânărul de 22 de ani, din comuna General Berthelot, care se afla la volanul mașinii care a produs accidentul, a intrat în depășire pe o porțiune de drum în curbă, pe direcția Hațeg – Călan. Mașina sa a intrat în coliziune directă cu autotrenul care tracta cisterna cu azot lichid, condus de un bărbat de 42 de ani din Serbia, și care venea din sens opus. Din fericire, nu a existat pericolul unei explozii.

În urma accidentului a fost rănit șoferul mașinii care a produs accidentul, în vârstă de 22 de ani, și o tânără de 16 ani, pasageră în aceeași mașină. Ambii au fost transportați la Spitalul Municipal Hunedoara pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

Traficul a fost restricționat pentru o jumătate de oră, în zona producerii accidentului circulându-se pe o singură bandă.

În cauză s-a deschis dosar ce cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

eleven + 5 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in ACTUALITATE

giratoriu autostrada

Tronsonul Simeria – Deva al autostrăzii A1, redeschis circulaţiei

HunedoaraMea.ro16 noiembrie 2018
nod soimus

Autostrada A1 rămâne închisă între Simeria și Șoimuș până la sfârșitul lunii

HunedoaraMea.ro15 noiembrie 2018
trecere pietoni

Sens giratoriu pe DN 7, la intersecţia spre Sântandrei, o zonă în care au avut loc mai multe accidente grave în ultimii ani

HunedoaraMea.ro14 noiembrie 2018
risteiu

700 de locuri de muncă, la fabrica de maşini de spălat Bosch care va fi construită în Simeria

HunedoaraMea.ro13 noiembrie 2018
accident pompieri smurd

Incendiu la Colegiul „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara. Elevii şi profesorii, evacuaţi

HunedoaraMea.ro7 noiembrie 2018
sofia main

Sofia are nevoie, din nou, de ajutorul nostru. Un copil care a fost operat de tumora pe creier la nici doi ani a ajuns la aproape șase ani și a trecut prin șapte operații. Veștile medicale sunt, din nou, proaste…

HunedoaraMea.ro6 noiembrie 2018
vladimir brilinsky

Protest al fostului administrator al Sarmizegetusei Regia, Vladimir Brilinsky, în faţa Consiliului Judeţean: „Mi-am dat demisia ca să pot lupta liber pentru Sarmizegetusa”

HunedoaraMea.ro5 noiembrie 2018
avram iancu

Înotătorul hunedorean Avram Iancu a încheiat cursa de-a lungul coastei Mării Negre, de la Sulina la Istanbul

HunedoaraMea.ro31 octombrie 2018
Traditii creative 1

Geoprodusele dezvoltate de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, exemple de bune practici la Forumul Tradițiilor Creative. FOTO

HunedoaraMea.ro30 octombrie 2018