ACTUALITATE

Două blocuri de locuințe sociale pentru 70 de familii, date în folosință, la Deva

SURSA FOTO: Facebook.com / Florin Nicolae Oancea
Două blocuri de locuințe sociale pentru 70 de familii, date în folosință, la Deva

Două blocuri de locuințe sociale construite în cartierul Grigorescu din Deva au fost date luni în folosință. 72 de familii vor beneficia de aceste locuințe și vor putea să-și petreacă sărbătoarea Paștilor în casă nouă.

„Promisiunea pe care le-am făcut-o că, până de Paști, vom reuși să le dăm cheile apartamentelor, a fost îndeplinită.  Pentru această reușită le mulțumesc colegilor din Primărie, din serviciile de specialitate care au avut în grijă acest obiectiv, precum și primarilor din mandatele anterioare, care au făcut acest lucru posibil. Nu aceleași mulțumiri, din păcate, pentru ENEL, care a întârziat cu trei luni acest moment – și tot nu a instalat contoarele individuale, dar am găsit o soluție provizorie pentru plata energiei electrice (respectiv plata paușal), cu care locatarii au fost de acord și astfel am rezolvat problema”, a anunțat primarul Devei, Florin Oancea, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit agerpres.ro, cele două blocuri numără 60 de garsoniere şi 12 apartamente cu două camere. Imobilele sunt construite în regim de parter şi trei etaje şi sunt prevăzute cu spaţii comune pe fiecare nivel, balcoane tip lojă, centrală termică, spaţii pentru depozitat bicicletele, instalaţii de interfon, semnal TV, telefonie, antenă şi internet.

Primarul Devei susține că alte două blocuri de locuințe sociale sunt în prezent la faza de avizare, iar lucrările sunt preconizate să înceapă în luna iulie anul acesta.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 4 =

Mai mult in ACTUALITATE

Deva, primul oraș din județ care a emis cartea electronică de identitate

HunedoaraMea.ro5 iunie 2025

Casa Vulcanilor, exemplu de bune practici la Bienala de Arhitectură de la Veneția

HunedoaraMea.ro26 mai 2025

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

HunedoaraMea.ro4 martie 2025