COMUNITATE

Duelul viorilor – Prunaru vs Croitoru sau Stradivarius vs Guarneri, găzduit de Colegiul Național „Decebal”

Duelul viorilor – Prunaru vs Croitoru sau Stradivarius vs Guarneri, găzduit de Colegiul Național „Decebal”

Duelul viorilor, un eveniment de excepție în lumea muzicală, în care se întrec în măiestrie doi mari violoniști – Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, pe două mari viori – Stradivarius și Guarneri, este găzduit, în acest an, la Deva, de Colegiul Național „Decebal”, în Sala ProArte.

Pianistul Horia Mihail îi provoacă pentru a șaptea oară pe cei doi artiști de renume, iar pentru prima dată, la această ediție, duo-ul cu pian se va extinde cu două prezențe violonistice feminine, strâns legate de cei doi artiști, Valentina Svyatlovskaya – Prunaru, șoția lui Liviu Prunaru și Simina Croitoru, fiica lui Gabriel Croitoru.

„Ca întotdeauna, vedetele, în ceea ce privește instrumentele, vor fi  viorile Stradivarius <Pachoud>, pe care cântă Liviu Prunaru, dar și Guarneri del Gesu <Catedrala>, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziție de Muzeul Național <George Enescu>, în patrimoniul căruia se află)”, spun organizatorii.

Repertoriul va cuprinde lucrări de J. Brahms, Ch.-A. de Beriot, E. Mendelssohn, E. Poldini, Fr. Kreisler, P. de Sarasate, H. Wieniawski, L. Spohr.

Deva are privilegiul de a se afla printre cele patru orașe unde va avea loc acest eveniment muzical, alături de Alba Iulia (28 septembrie) , Arad (29 septembrie) și București (1 octombrie).

Spectacolul din Deva are loc miercui, 27 septembrie, începând cu ora 19:00, iar biletele pentru acest eveniment au fost puse în vânzare la Cofetăria <Arta> Deva.

Evenimentul este un proiect Radio România și este cofinanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).

 

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

two × 4 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

iosif ferencz

Eveniment cultural. Lansarea volumului „Muzeul din Deva. Arc peste timp”, autor dr. Iosif Vasile Ferencz

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2018
Biblioteca Eminescu

Eminesciana 2018 (A)

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2018
gligor hasa

La aniversarea scriitorului Gligor Hașa (A)

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2018
muzeu

Expoziția „Metalurgia fierului”, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane

HunedoaraMea.ro9 ianuarie 2018
Casa Sanatate

Toți medicii de familie din județ au semnat contractele cu Casa de Sănătate. Asiguraţii beneficiază din nou de asistenţă medicală primară

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2018
IF

Scriitorul Gligor Hașa, aniversat de Biblioteca Județeană la împlinirea vârstei de 80 de ani (A)

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2018
casa de sanatate

Asiguraţii hunedoreni vor beneficia de servicii medicale primare gratuite începând de luni. Medicii de familie care nu au semnat actele adiționale vor putea încheia luni noile contracte cu Casa de Sănătate

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2018
mihai petre main

O nouă carte semnată Mihai Petre (A)

HunedoaraMea.ro18 decembrie 2017
Afis SIMION COZMESCU

Lansare de carte a poetului Simion Cozmescu, la Deva. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro17 decembrie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate