COMUNITATE

Dumitru Dumitrescu, sonetist (A)

Dumitru Dumitrescu, sonetist (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat, la începutul lunii iulie, o nouă întâlnire cu poezia. De această dată l-am avut ca oaspete pe poetul Dumitru Dumitrescu, nume binecunoscut iubitorilor de poezie, care ne-a adus în dar cel de-al optulea volum al său de versuri: Sonetele firii. De data aceasta am avut plăcutul prilej să descoperim în Dumitru Dumitrescu un sonetist fin, vizibil îndrăgostit de această dificilă și, în același timp, delicată poezie cu formă fixă, care este sonetul.

Majoritatea poeziilor din acest volum sunt, așadar, sonete în care poetul Dumitru Dumitrescu își transpune simțămintele, gândurile, toate înveșmântate în straiele minunate ale poeziei. Din cele șapte volume pe care le-a publicat până acum, am aflat deja că poetul este permanent preocupat de marile și eternele întrebări pe care și le pun oamenii despre viață și moarte, despre iubire și devotament, despre copilărie și despre amintiri, despre trecerea timpului. Întâlnim și versuri din care transpare îngrijorarea poetului pentru tot ce ne este dat să trăim acum în această țară, în această lume atât de frământată și de greu încercată. De aceea, sunt numeroase trimiterile, în formă poetică, la realitățile românești de zi cu zi, realități la care poetul nu poate să rămână insensibil și care îl frământă.

Atunci când, în anul 2013, poetul Dumitru Dumitrescu a fost răsplătit cu Premiul literar pentru poezie, oferit de Liga Scriitorilor din România – Filiala judeţului Hunedoara, s-a motivat acest premiu prin faptul că versurile lui pun în lumină „un regal de simţăminte româneşti transpuse în imagini poetice optimiste”.

Într-adevăr, versurile lui Dumitru Dumitrescu au drept fir roșu, călăuzitor, dragostea pentru aceste pământuri și pentru oamenii lor, pentru acei „sfinți martirizați la crucea poalelor cetății” despre care atât de frumos ne vorbește  într-o poezie.

Așa cum a făcut-o cu fiecare nou volum de versuri, și de această dată Dumitru Dumitrescu ne demonstrează fără drept de apel că poezia este nemuritoare, că ea ne este necesară ca aerul pentru că are capacitatea de a ne oferi răspunsurile la întrebările fără număr pe care omul și le-a pus încă de la începutul veacurilor și continuă să le pună. De aceea, poezia bună, poezia scrisă cu har nu are moarte, este eternă.

Am fost foarte bucuroși că am putut organiza o seară literară în care au domnit doar poezia și armonia versurilor lui Dumitru Dumitrescu, cel care ne-a oferit un volum care se va bucura, cu siguranță, de aprecierea tuturor iubitorilor de literatură.

La final, poetul Dumitru Dumitrescu a oferit autografe doritorilor.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

2 × five =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

vaccin-rujeola

Un nou vaccin pentru copiii sub 1 an, vaccinul pneumococic. Peste 2000 de doze, repartizate pentru județul Hunedoara

HunedoaraMea.ro21 septembrie 2017
marioara ardelean

Un dar oferit celor mici (A)

HunedoaraMea.ro21 septembrie 2017
zilele maghiare 3

A VIII-a a Zilelor Maghiare din județul Hunedoara, în 11 localități. Vezi programul evenimentului

HunedoaraMea.ro20 septembrie 2017
concert quas

Concert aniversar Quas, la Cetatea Devei

HunedoaraMea.ro19 septembrie 2017
AFIS MARIOARA ARDELEAN

Marioara Ardelean prezintă publicului trei cărți pentru copii. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

HunedoaraMea.ro18 septembrie 2017
festival roman ulpia

Festivalul Roman „Dacia Felix”, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Hațeg. Tabere militare, ateliere meșteșugărești, reconstituiri istorice

HunedoaraMea.ro12 septembrie 2017
afis bold

Expoziție de artă fotografică cu lucrări ale artistului Alexander Bold, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva

HunedoaraMea.ro12 septembrie 2017
scoala

Structura anului școlar 2017 – 2018 și noutățile din sistemul de învățământ. Vezi calendarul Evaluării Naționale și examenului de Bacalaureat

HunedoaraMea.ro11 septembrie 2017
afis curs

Clase postliceale de cameraman-fotoreporter și proiectant decorațiuni interioare, la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva

HunedoaraMea.ro11 septembrie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate