COMUNITATE

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

Planeta Pământ are o poveste fascinantă însă prea puțin cunoscută de elevi. Pentru o mai bună cunoaștere și formarea unor viitori cetățeni preocupați să îi asigure un viitor sustenabil, patru școli din România, Croația, Portugalia și Slovacia, cu sprijinul geoparcurilor internaționale UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București (România) și Azores (Portugalia) au propus proiectul Erasmus+ EMME – „Exchanging Memories – Memory of the Earth” („Schimb de amintiri – Memoria Pământului”).

Prima întâlnire a echipei internaționale de proiect a fost găzduită de România, în perioada 8-12 aprilie. Gazdă a fost  Liceul Teoretic „Avram Iancu” din orașul Brad, județul Hunedoara, instituția școlară care a depus proiectul pentru finanțare și cea care îl și coordonează.

Proiectul urmărește crearea unui curriculum școlar interdisciplinar – „Memory of Earth” (Memoria Pământului). Prin structură și abordare, el va aduce în atenție informații privind istoria Pământului, deriva continentelor, formarea munților, vulcanii, evoluția vieții și a climatului de-a lungul a miliarde de ani. De asemenea, va contribui la cunoașterea importanței vastului patrimoniu natural și cultural din prezent.

Pentru ca procesul de învățare să fie cât mai ușor și atrăgător pentru elevi, echipa de proiect va dezvolta o aplicație inovativă pentru telefoane mobile – „#EMME goes digital” („#EMME în varianta digitală”), o serie de documentare video realizate împreună cu elevii – „#EMME around the world” („#EMME în jurul lumii”), o platformă online, precum și activități de promovare și diseminare a proiectului, activităților și rezultatelor. Proiectul mai cuprinde două vizite pentru schimb de experiență la care vor participa elevi și profesori din cele patru țări.

Întâlnirea din România a fost o bună ocazie pentru toți reprezentanții instituțiilor partenere să se întâlnească față în față și să discute, aplicat, modul de derulare a proiectului. Au fost analizate obiectivele, activitățile, rolurile și responsabilitățile. În cadrul atelierelor au fost discutate aspecte specifice privind realizarea curriculum-ului, actualizarea planurilor de acțiune și a calendarului pentru realizarea acestuia, revizuirea strategiilor de evaluare și monitorizare, precum și planurile de diseminare și de sustenabilitate.

Pe lângă discuțiile aplicate pe proiect, în timpul petrecut în România, oaspeții din Croația, Portugalia și Slovacia au vizitat câteva dintre obiectivele emblematice din județul Hunedoara (Muzeul Aurului și Muzeul de Etnografie din Brad, Giardini di Zoe, Castelul Corvinilor) respectiv Muzeul Astra și centrul orașului Sibiu.

Proiectul Erasmus+ KA220-SCH-2023 „Exchanging Memories – Memory of Earth” (KA220-SCH-2023 ) vizează cooperarea între organizații și instituții în cadrul Acțiunii-Cheie 2 (KA2) din cadrul programului Erasmus+. Organizațiile participante în proiect sunt Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad (România), Escola Secundária Jerónimo Emiliano de Andrade (Portugalia), Universitatea din București care administrează Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului (România), Geoaçores – Associação Geoparque Açores (Portugalia), ZSHutnicka 16, Spisska NovaVes (Slovacia) și Osnovna skola Pantovcak (Croația).

Următoarea întâlnire a echipei de proiect va avea loc în luna iunie, în Azores, Portugalia.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + three =

Mai mult in COMUNITATE

În căutarea copilăriei (A)

HunedoaraMea.ro6 iunie 2024

Lansare de carte „Song. Un cântec amuțit. Trei decenii fără Oanță”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro5 iunie 2024

„Trofeul Micului Cititor”, ediția 2024

HunedoaraMea.ro3 iunie 2024

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro1 mai 2024

La aniversarea unui prieten (A)

HunedoaraMea.ro29 aprilie 2024

Conferință internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro26 aprilie 2024

Serbările Cetății 2024. Artiștii și trupele care vor cânta la Deva

HunedoaraMea.ro25 aprilie 2024