Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva organizează joi, 6 februarie, la ora 12.00, vernisajul expoziției „Piese reprezentative din colecția de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva”, eveniment ce se va desfășura în sălile de expoziție ale muzeului.
Această expoziție-eveniment este organizată cu prilejul celui de-al 14-lea Congres internațional de Tracologie „Reconstituind trecutul: de la comunitățile bronzului la regatele de fier / THRACing the Past: From Bronze Communities to Iron Kingdoms”, care se va desfășura la Deva, în perioada 6 – 10 mai anul acesta.
“Evenimentul reunește, unele dintre cele mai importante piese arheologice aflate în patrimoniul instituției. Sunt expuse, în premieră, alături de piese aflate de multă vreme în colecția muzeului, și noi descoperiri rezultate în ultimele două decenii în urma cercetărilor realizate de arheologii deveni pe șantierele sistematice sau în cadrul lucrărilor de infrastructură. Expoziția prezintă, succint, evoluția istorică a spațiului hunedorean în diverse perioade istorice : neolitic, eneolitic, epoca bronzului, prima și a doua epocă a fierului, epoca romană. Textele explicative sunt însoțite de hărți ale județului cu marcarea principalelor descoperiri. În vitrine sunt expuse piese care ilustrează această evoluție istorică. Printre acestea se regăsesc vase ceramice, piese de plastică (idoli, amulete), podoabe, unelte și arme confecționate din piatră, ceramică, os, corn și metal”, precizează șeful Secției de Arheologie a MCDR, dr. Nicolae Cătălin Rișcuța.
Expoziția poate fi vizitată în perioada februarie – iunie anul acesta, de marți până duminică, în timpul programului de vizitare al muzeului devean.
Facebook
YouTube
RSS