COMUNITATE

Lupte între gladiatori, antrenamente militare, ateliere antice, la DacFest 2023

Lupte între gladiatori, antrenamente militare, ateliere antice, la DacFest 2023

A 13-a ediție a festivalului antic DacFest „Sub semnul lupului” va avea loc în perioada 14 – 16 iulie 2023, la Măgura Uroiului, unde vor participa trupe de reconstituire istorică din Italia, Anglia, Bulgaria, Spania și România.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, în colaborare cu Primăria orașului Simeria, Asociația Terra Dacica Aeterna și Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria.

Programul celor trei zile de festival cuprinde diverse ritualuri dacice și romane, demonstrații de lupte între gladiatori, dansuri, ceremonii, antrenamente militare, activități și ateliere civile interactive cu publicul.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Vineri, 14 iulie 2023

21.30 – SIMERIA, centrul orașului

Deschiderea oficială a festivalului (parada costumelor antice);

Sâmbătă, 15 iulie 2023

10.00 – 23.00, MĂGURA UROIULUI

Tabere şi ateliere antice, concurs de gastronomie antică, ritualuri şi dansuri antice, antrenamente și exerciții militare, prima bătălie între daci și romani, concert;

Duminică, 16 iulie 2023

10:00 – 16:30, MĂGURA UROIULUI

Tabere şi ateliere antice, concurs pentru copii, demonstrații de luptă, ritualuri şi dansuri antice, bătălia finală, festivitatea de închidere a evenimentului.

(Sursa foto: Festivalul Dac Fest / Facebook)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × one =

Mai mult in COMUNITATE

Noaptea Bibliotecilor, la Biblioteca Județeană din Deva. Concert Delia, teatru, film și multe surprize pentru cei mici

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2023

Proiecție specială a filmului ,,Libertate”, la Deva, cu participarea regizorului Tudor Giurgiu

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2023

Lansare de carte: dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu – „Cele 7 peceți ale Bibliei”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro27 septembrie 2023

Noaptea cercetătorilor 2023 în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

HunedoaraMea.ro26 septembrie 2023

Încep înscrierile la Festivalul – Concurs Național „Stelele Cetății” Deva 2023

HunedoaraMea.ro7 septembrie 2023

Ziua Limbii Române (A)

HunedoaraMea.ro31 august 2023

Lungmetrajul ,,Dragoste pe muchie de cuțit”, în avanpremieră la Deva

HunedoaraMea.ro24 august 2023
Ediția a IV-a a Salonului Internațional INVENTCOR, la Deva

Ediția a IV-a a Salonului Internațional INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro10 august 2023

Daci la Cetatea Deva, ediția a II-a

HunedoaraMea.ro27 iulie 2023