ACTUALITATE

Managerul militar al Spitalului Județean din Deva: „Această lupta trebuie dusă în echipă”

Managerul militar al Spitalului Județean din Deva: „Această lupta trebuie dusă în echipă”

Echipa de medici militari condusă de lt. col. dr. Constantin Vlase a început, încă de ieri, activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Potrivit coordonatorului echipei, în prima fază, pentru eficientizarea actului medical şi pentru protecţia personalului medico-sanitar, se reconfigurează circuitele şi are loc relocarea pacienţilor. În paralel se efectuează dezinfecţia de tip înalt a spaţiilor eliberate, în vederea pregătirii acestora pentru a putea asigura un număr suplimentar de locuri pentru viitorii pacienţi.

 De asemenea, s-a făcut o evaluare şi s-au luat unele măsuri în ceea ce priveşte stocurile existente de medicamente, materiale de protecţie şi aparatura medicală pentru situaţiile de urgenţă.

În următoarele 48 de ore, pe lângă tratarea pacienţilor internaţi în spital, cea mai importantă acţiune va fi legată de schimbarea personalului aflat acum în spital, cu cei care vor intra în activitate începând de luni, 13 aprilie 2020. 

Coordonatorul echipei de conducere îi felicită pe cei aflaţi acum în spital, care au stat în prima linie în tot acest timp. Managerul actual al spitalului spune că orice ajutor financiar din partea oamenilor de afaceri hunedoreni, pentru achiziționarea de substanţe dezinfectante sau de materiale de protecţie,  este mai mult decât binevenit.

Constantin Vlase, specialist în boli infecţioase, precizează că, împreună cu întreg personalul medical şi auxiliar de la S.J.U. Deva, va face tot ce este posibil pentru tratarea pacienţilor şi protecţia personalului. Locuitorilor din Deva şi din judeţul Hunedoara, medicul militar le transmite că un mare sprijin adus cadrelor medicale din partea lor poate fi adus prin respectarea regulilor de distanţare socială şi de protecţie personală.

„Lupta trebuie dusă mai departe şi trebuie să aibă ca principale caracteristici rigurozitatea şi seriozitatea specifice militarilor. Spitalul din Deva nu este transformat într-o cazarmă, insă această lupta trebuie dusă în echipă. Impreună cu colegii mei ne punem la dispoziţie toată experienţa noastră, medicală şi militară.” – declară medicul militar.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × five =

Mai mult in ACTUALITATE

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

HunedoaraMea.ro4 martie 2025

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025