ACTUALITATE

Ministerul Sănătății a aprobat creșterea numărului de persoane testate

Ministerul Sănătății a aprobat creșterea numărului de persoane testate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat joi propunerea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum și a definiției de caz.

Având în vedere că, în prezent, România a trecut într-o altă fază epidemiologică, specialiștii epidemiologi, cei de boli infecțioase, terapie intensivă și medicină de urgență din cadrul Comisiei MS au stabilit includerea în prioritățile de testare pentru COVID 19 a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces.

“Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecției și de a reduce numărul de forme severe și decese. Sunt măsuri pe care le menținem în continuare,  mă refer aici la distanțare socială, izolare, carantină etc. Dar,  având în vedere evoluția numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, și măsuri de detecție a infecției la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:

– Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant — 2 teste la 24 de ore interval

– Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital — 2 teste la 24 de ore interval

– Pacienți oncologici asimptomatici aflați in curs de chimioterapie — de 2 ori pe luna

– Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive

– Hemodializați simptomatici

– Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați in sesiuni separate de restul pacientilor

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 7 =

Mai mult in ACTUALITATE

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

HunedoaraMea.ro4 martie 2025

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025