
Agenția Națională de Integritate a stabilit că fostul președinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloț, a fost în conflict de interese în 2013, când administrația județeană a aprobat o finanțare de 2 milioane de lei pentru Episcopia Devei și Hunedoarei.
Potrivit ANI, Moloț a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Judeţean privind aprobarea acordării unor finanțări nerambursabile pentru anul 2013 (respectiv acordarea finanțării nerambursabile unor asociații de tineret, cultură, cluburi sportive și unități de cult din județul Hunedoara, în cuantumurile prevăzute în anexa hotărârii) și a semnat Nota de fundamentare aferentă acestei Hotărâri a Consiliului. În baza acestei hotărâri, Episcopia Devei și a Hunedoarei a fost finanţată cu 2 milioane de lei.
Inspectorii de integritate susțin că Moloț a fost în conflict de interese în materie administrativă din cauză că, în perioada 15 mai 2010 – 10 martie 2014, a activat ca membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, fiind delegat și ca membru al Consiliului Eparhial.
ANI consideră că Moloț a încălcat următoarele prevederi legale:
„Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.
„Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: […]; orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia”.
„Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă”.
ANI și Mircea Moloț. Alte două decizii privind integritatea
În 2012, ANI a decis că Mircea Moloț a fost incompatibil deoarece a deținut, simultan, atât funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, cât şi funcția de Președinte al Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA), respectiv reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local la S.C. DRUMURI ȘI PODURI S.A. Deva.
În 2013, inspectorii de integritate au stabilit că Mircea Moloț fost în conflict de interese în materie administrativă deoarece, în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, a participat la deliberarea și adoptarea mai multor hotărâri ale Consiliului Județean Hunedoara, prin care a fost încheiat un Acord de asociere între Consiliul Județean și Crucea Roșie – Filiala Hunedoara -, unde acesta a deținut calitatea de Președinte în perioada 5 martie 2011 – 26 octombrie 2012. Crucea Roșie – Filiala Hunedoara – a primit de la Consiliul Județean, în baza acordului de asociere, suma totală de 194.500 Lei.
Mircea Moloț este anchetat de DNA într-un dosar în care este suspectat de mai multe infracțiuni, printre care trafic de influență și luare de mită.
Facebook
YouTube
RSS