COMUNITATE

Municipiul Brad a găzduit Târgul antreprenorilor locali

Municipiul Brad a găzduit Târgul antreprenorilor locali

Aproximativ 50 de antreprenori, majoritatea din municipiul Brad, şi-au prezentat joi ofertele în cadrul primei ediţii a „Târgului antreprenorilor locali”. Manifestarea face parte din proiectul „Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” şi a fost organizată de Interlog Com, partener în proiect.

Sutele de persoane care au trecut prin „Piaţa Aurului” din Brad au avut ocazia să încerce şi chiar să cumpere din produsele aduse de proaspeţii antreprenori, ori să cunoască mai bine ofertele acestora. Gama produselor şi serviciilor prezentate a fost extrem de variată, de la rochii de seară şi de mireasă, decoraţiuni, aranjamente florale şi prăjituri, până la produse din lavandă, obiecte realizate cu imprimante 3D şi servicii foto-video ori de îngrijire corporală. „Expozanţii” din cadrul târgului sunt, într-o majoritate covârşitoare, persoane care şi-au început recent o afacere proprie prin intermediul proiectului amintit sau prin intermediul altor programe (de exemplu „Start – Up Plus”) care le-au facilitat accesul atât la finanţări nerambursabile din fonduri europene, cât şi la cursuri de pregătire în domeniul antreprenorial precum şi la consultanţă de specialitate acordată pe o perioadă de 18 luni. „Credem că o astfel de manifestare şi prezenţa tinerilor antreprenori în cadrul târgului reprezintă un model de bune practici în acest domeniu. Este o dovadă a faptului că putem foarte bine să ne dezvoltăm în plan personal, să depăşim o serie de limite impuse sau autoimpuse de preconcepţii şi să tindem spre un nivel de trai mai bun, dacă avem curajul de a începe o activitate economică «pe cont propriu». Pentru mine este o mare bucurie să-i văd aici pe antreprenorii care, prin intermediul a diferite proiecte, au reuşit să-şi depăşească acele limite de care vorbeam mai devreme şi să îşi înceapă propria afacere”, a declarat Simona Cojocărescu, directorul Interlog Brad.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 5 =

Mai mult in COMUNITATE

Expoziție de fotografie Horea Preja – „Zona fără semnal”, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva

HunedoaraMea.ro9 februarie 2025
Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

HunedoaraMea.ro8 februarie 2025
Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

HunedoaraMea.ro7 februarie 2025

Au început înscrierile la Festivalul Naţional „Drăgan Muntean”, ediția a 12-a

HunedoaraMea.ro5 februarie 2025

Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

HunedoaraMea.ro29 ianuarie 2025

Pe-al nostru steag e scris Unire… (A)

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2025

Atelier cu povești și jocuri pentru copii din familii vulnerabile

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Manifestări cu ocazia Unirii Principatelor Române, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2025

Undă verde pentru studiul de fezabilitate al proiectului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025