COMUNITATE

O seceră preistorică, exponatul lunii iulie la Muzeul din Deva

FOTO: MCDR Deva
O seceră preistorică, exponatul lunii iulie la Muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o nouă categorie de piese, în cadrul proiectului intitulat „Exponatul lunii”, piese ce pot fi admirate în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Este vorba despre o seceră preistorică din piatră cioplită, descoperită la Șoimuș. Potrivit reprezentanților muzeului, piesa este reprezentată de patru suporturi laminare, găsite in situ aliniate, descoperirea rezultând în urma săpăturilor de salvare, care au avut loc în anul 2011, pe traseul actualei autostrăzi A1, tronsonul Deva – Orăștie. Piesa fragmentară poate fi datată în jurul anului 4.300 î. Hr., din timpul epocii eneolitice, când pe Valea Mureșului în punctul amintit a existat o așezare a culturii Tiszapolgár.

„Când vorbim despre sedentarizarea umană în preistorie, amintim, printre altele, şi cultivarea şi recoltarea plantelor, aducând în discuţie, pe lângă săpăligi şi plantatoare, secerile. Acestea au fost confecţionate, la început, în epoca neolitică, din piatră cioplită, debitându-se suporturi aşchiale sau laminare, care, mai apoi, erau inserate într-un suport (din os, corn sau lemn)”, susține Mihaela-Maria Barbu, arheolog în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Reprezentanții MCDR susțin că principalul criteriu de reperare a unei/unor piese litice componente de seceră/i îl reprezintă uzura apărută pe una sau ambele margini ale lamelor sau aşchiilor, numită, în literatura de specialitate, SiO2 (siliciu), lustru vegetal sau macro-lustru. „Această uzură este, de fapt, o depunere de sevă de plante, care au fost tăiate cu o unealtă de tip seceră. Unele studii şi experimente demonstrează, pe de o parte, faptul că această depunere poate apărea în 30–60 de minute de recoltat (tăiat) plante sălbatice sau cereale domestice, iar pe de altă parte, faptul că acest siliciu se depune diferit, în funcţie de tipul de plantă tăiat: sălbatică – depunere cu aspect „umed”, „fluidificat”, iar cea domestică – aspect dur şi plat (fără denivelări). Bineînţeles că modul de depunere a siliciului pe piesele litice depinde de mai mulţi factori, printre care umiditatea plantei (sau uscăciunea sa), cantitatea de siliciu din plantă, tipul de materie primă litică pe care acesta se scurge, în timpul procesului de tăiere, etc.”, mai precizează Mihaela-Maria Barbu.

În fotografie se observă și o replică a unei seceri preistorice, replică realizată de dr. Marius Barbu, arheolog în cadrul MCDR Deva.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

fourteen + 17 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

Afis Maurice Druon

„Centenar Maurice Druon. Romanul istoric în colecțiile Bibliotecii Județene”

HunedoaraMea.ro20 septembrie 2018
zilele maghiare 01

„Zilele Maghiare din județul Hunedoara”. Concerte live, târguri, expoziții, evenimente gastronomice, evenimente culturale. Vezi programul ediției din acest an

HunedoaraMea.ro20 septembrie 2018
talvescu

Dumitru Tâlvescu își lansează volumul de versuri „Prosperia”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro19 septembrie 2018
noima finisaj

Finisajul expoziției NOIMA 15, la Institutul Cultural Român din Budapesta

HunedoaraMea.ro18 septembrie 2018
casa de sanatate

Ați pierdut cardul național de sănătate, vi s-a furat sau deteriorat? Ce trebuie să faceți pentru a obține un nou card

HunedoaraMea.ro13 septembrie 2018
lansare elisabeta bogatan

Elisabeta Bogățan – maestră a slovei (A)

HunedoaraMea.ro12 septembrie 2018
autobuze

Transport gratuit cu autobuzele administrate de municipalitate pentru elevii care învață la școlile din Deva

HunedoaraMea.ro10 septembrie 2018
Foto Vioara lui Enescu

Turneul naţional extraordinar „Vioara lui George Enescu” ajunge la Deva. Concert al violonistului Gabriel Croitoru la Sala Pro Arte a Colegiului Naţional „Decebal”

HunedoaraMea.ro10 septembrie 2018
bogatan

Lansare de carte a poetei Elisabeta Bogățan. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro5 septembrie 2018