ACTUALITATE

Obiectivele turistice din municipiul Hunedoara, la un cod QR distanță

Obiectivele turistice din municipiul Hunedoara, la un cod QR distanță

Principalele monumente istorice și obiective turistice din municipiul Hunedoara vor fi marcate printr-o serie de plăcuțe informative amplasate chiar în fața acestora. Plăcuțele conțin însemnele regiunii geografice, pe lângă cele specifice ale obiectivului local, și au rolul de a-i prezenta vizitatorului detaliile privind denumirea și istoria monumentului sau clădirii respective, a anunțat municipalitatea.

Informațiile interactive vor fi la dispoziția turistului prin intermediul unui cod QR care, odată scanat, va deschide aplicația “travellerinromania.com”, platformă autorizată, unde se regăsesc toate detaliile legate de obiectivul turistic sau monumentul în fața căruia se află vizitatorul.

Astfel de plăcuțe informative au fost montate deja pe clădirea Primăriei și în fața Ansamblului Urban “Piața Libertății” și în curând se vor regăsi în fața altor 20 de edificii și obiective turistice din municipiu.

Proiectul este derulat ca urmare a unei colaborări între Primăria Hunedoara și Asociația „Călător în România”, organizație non-guvernamentală culturală care promovează istoria României, obiectivele turistice, gastronomia şi portului popular românesc.

Plăcuţe ce conţin coduri QR destinate turiştilor vor mai fi montate în perioada următoare pe suporţi metalici la Catedrala Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena”, Castelul Corvinilor şi la statuile lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, Michael Klein şi busturile Mariei Cioncan, Avram Iancu, respectiv Constantin Bursan.

Astfel de coduri se vor regăsi montate (pe gard sau zid) şi la Administraţia Uzinelor de Fier Hunedoara, Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Faţă”, Biserica Reformată, Biserica „Sfântul Nicolae”, Şcoala de Ucenici, Biserica romano-catolică, Complexul de agrement Corvina, Muzeul Trenuleţelor, Expoziţia “Paşii României prin socialism spre democraţie”, Gara, Casa de Cultură şi Restaurantul Corvin.

(SURSA FOTO: Primăria Hunedoara)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + sixteen =

Mai mult in ACTUALITATE

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025

Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva

HunedoaraMea.ro10 ianuarie 2025

Telecabina care deservește Cetatea Deva rămâne oprită pentru lucrări tehnice

HunedoaraMea.ro9 ianuarie 2025

23 de microbuze electrice pentru elevii din 23 de comune din județ

HunedoaraMea.ro20 decembrie 2024

PressHub: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

PressHub: Alegerile și democrația: de ce nu votează românii?

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

Campanie de curățenie și ecologizare a spațiilor publice din Deva. Participă ONG-uri, voluntari, firme și instituții publice

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

PressHub: Ce se întâmplă cu mamele minore aflate în grija statului

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024