
Opt persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.00, pe drumul comunal care leagă localitățile Vâlcelele Bune și Bretea Română.
Persoanele rănite sunt din comuna Bretea Română, au vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, și se aflau într-un microbuz care a derapat într-un șanț.
Șoferul microbuzului, un tânăr de 24 de ani, din comuna Boșorod, nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit cu microbuzul în afara șoselei, în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers.
Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii rutieri au deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Facebook
YouTube
RSS