
(SURSA FOTO: Facebook.com / Produs in Hunedoara)
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a găzduit în perioada 19 – 20 august ,,Caravana Produs în Hunedoara”, la care au participat cinci producători tradiționali din Ținutul Pădurenilor, zona Devei și zona Hunedoarei, care au susținut la muzeul sibian ateliere culinare interactive.
Potrivit reprezentanților Muzeul ASTRA din Sibiu, peste 10.000 de persoane au vizitat Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în perioada ,,Caravanei Produs în Hunedoara”.
Producătorii hunedoreni au venit în Dumbrava Sibiului cu dulcețuri și siropuri, miere și faguri, cu produse din carne, inclusiv cârnatul de Săcărâmb, un produs tradițional atestat, au preparat virșli, produs tradițional în curs de atestare, și tocană cu mămăligă. Nu au lipsit nici plăcintele tradiționale pădurenești, pregătite de gospodine din Ținutul Pădurenilor.
Evenimentul a fost organizat de către Asociația producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu.
Facebook
YouTube
RSS