ACTUALITATE

Ploi, furtuni și vijelii, după zilele de caniculă

SURSA FOTO: pixabay.com
Ploi, furtuni și vijelii, după zilele de caniculă

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă valabilă sâmbătă, între orele 9.00 și 18.00, pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara.

În acest interval, în Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, disconfortul termice se va menține ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.

De sâmbătă, de la ora 18.00, până duminică, la ora 12.00, județul Hunedoara va fi sub Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În judeţele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50 – 60 l/mp și izolat 80 – 90 l/mp.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

18 − 10 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in ACTUALITATE

ghiseu permise

Program normal de lucru în 16 și 17 august la Serviciile de eliberare a pașapoartelor și a permiselor de conducere

HunedoaraMea.ro13 august 2018
Foto Stare civila

Program special de lucru cu publicul în perioada 15-18 august al Direcției de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva

HunedoaraMea.ro12 august 2018
lot national debate

Călin Ilieș, elev al Colegiului Național „Decebal”, pe podiumul Campionatului Mondial de Dezbateri Academice pentru Liceeni, cu lotul național al României

HunedoaraMea.ro9 august 2018
drum sarmizegetusa

Circulația rutieră spre Sarmizegetusa Regia, redeschisă parțial

HunedoaraMea.ro8 august 2018
marea unire

Conferință Internațională pentru Dialog Intercultural la Deva, sub egida Centenarului Marii Uniri

HunedoaraMea.ro8 august 2018
tabara geoparc 01

Schimb de informații și de idei între studenții Universității din București și voluntarii pentru Geoparc. FOTO

HunedoaraMea.ro6 august 2018
lucrari corvin

Încep lucrările de modernizare a centrului Hunedoarei

HunedoaraMea.ro5 august 2018
flori cetate

Expoziție de flori și aranjamente florale din hârtie, în Cetatea Devei

HunedoaraMea.ro2 august 2018
Viorel Demean

Șeful pompierilor hunedoreni, Viorel Demean, avansat la gradul de colonel

HunedoaraMea.ro1 august 2018