COMUNITATE

Poeta Camelia Ardelean își lansează trei volume de versuri. Un eveniment editorial organizat de Biblioteca Județeană din Deva

Poeta Camelia Ardelean își lansează trei volume de versuri. Un eveniment editorial organizat de Biblioteca Județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează vineri, 25 septembrie, la ora 17.00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o triplă lansare de carte. Publicista și poeta Camelia Ardelean vine în fața iubitorilor de poezie cu volumele de versuri: În oglinda sufletului meu, cu 90 de poeme dedicate mamei; volumul Pasiune, care cuprinde 50 de poeme de dragoste, și volumul Ingenuitate, cu 71 de poeme pe care autoarea le dedică nepoților săi, aflați în pragul adolescenței, dar și tuturor celor care și-au păstrat sufletul tânăr, indiferent de vârstă. Toate cele trei volume au apărut la Editura Inspirescu din Satu Mare.

Camelia Ardelean a fost redactor-șef la Editura Vultur ZM, din Deva (1997-2004); colaboratoare la Revista naturiștilor, cu eseuri din domeniu, în aceeași perioadă; reporter la ziarul Lumina, devenit Acțiunea HD (1999-2000) și reporter la ziarul Hunedoreanul (2000). În anul 2004 se stabilește în străinătate. În anul 2014 se repatriază și debutează în poezie cu volumul Lacrimi de suflet, apărut la Editura Emma din Orăștie.

A mai publicat volumele: Cartea terapeuților, Editura Vultur ZM, Deva, 2002; Cursuri practice naturiste, Editura Vultur ZM, Deva, 2004. A colaborat cu poezii la antologiile Călătorie în regatul cuvintelor, Editura Dandes Press, Drobeta Turnu-Severin, 2014; Nostalgii de toamnă, Editura Dandes Press, Drobeta Turnu-Severin, 2014 și Magia sărbătorilor de iarnă, Editura Editgraph, Buzău, 2015.

A colaborat la revistele: Confluențe Literare, Confluențe Lirice (devenită ulterior Dialoguri Culturale), Însemne Culturale, Negru pe Alb, Grai Românesc, Arhiva Literară, Taifas Literar – reviste internaționale de creație literară și cultural-artistică în format electronic.

De asemenea a mai publicat în: ziarul Observatorul, Canada; revista Lumină Lină, SUA; ziarul Palia Expres, Orăștie; revista Constelații Diamantine – revistă de cultură universală în format electronic; Amprentele Sufletului – revistă de cultură și artă, apărută la Editura Editgraph, Buzău; Gând Românesc, Alba Iulia; Dăruiri Literare, Editura Emma, Orăștie.

Despre creația poetică a Cameliei Ardelean s-au scris recenzii și cronici în: revistele Confluențe Literare; Confluențe Lirice; Negru pe Alb; ziarul Observatorul, Canada; O bibliotecă pentru balansoarul meu, vol. 5, de Daniel Marian; Ardealul literar și artistic; Dăruiri literare; Noua Provincia Corvina – almanah aniversar 2015.

Din 2014, este membră a Asociației Scriitorilor din județul Hunedoara.

Cu prilejul lansării celor trei volume, poeta Camelia Ardelean va dialoga cu iubitorii de poezie și le va oferi autografe.

CAMELIA ARDELEAN

 

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

11 + 1 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

bani-din-cer

Mihai Bendeac aduce ”Bani din cer” la Deva

HunedoaraMea.ro18 octombrie 2019
visan main

Dorel Vișan, oaspete al Salonului Hunedorean al Cărții (A)

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2019
Forma 1

Spațiul expozițional de la Galeriile de Artă FORMA din Deva va fi transformat într-o sală multifuncțională

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2019
salonul hunedorean al cartii 2019 main

Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XX-a (A)

HunedoaraMea.ro16 octombrie 2019
stelele cetatii 2018

Festivalul Naţional de Muzică Pop ,,Stelele Cetăţii” Deva. 19 finaliști vor urca pe scena concursului de interpretare

HunedoaraMea.ro16 octombrie 2019
constantin necula

Salonul Hunedorean al Cărții. Părintele Constantin Necula prezintă la Deva trei cărți publicate în acest an

HunedoaraMea.ro14 octombrie 2019
dorel visan

Salonului Hunedorean al Cărții. Lansare de carte a actorului Dorel Vișan

HunedoaraMea.ro13 octombrie 2019
salon carte 2018 ziua 1 (48)

Salonul Hunedorean al Cărții 2019. Peste 130 de edituri își prezintă oferta de carte la Deva. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro11 octombrie 2019
citesti 2019 VIII main

“Citești și câștigi!” 2019. Ultima etapă de calificări din grupe. Vezi liceele calificate în optimile concursului de cultură generală

HunedoaraMea.ro10 octombrie 2019