
Procesul în care fostul primar al Devei Mircia Muntean este judecat pentru conducere sub influența alcoolului va începe în 26 iunie, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mircia Muntean, în prezent deputat PSD, a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la mijlocul lunii trecute, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe. În octombrie anul trecut, Mircia Muntean a provocat un accident rutier pe Calea Zarandului din Deva, iar procurorii, în baza probelor adunate la dosar, că fostul primar al Devei era în stare de ebrietate.
Ce susțin procurorii în rechizitoriu
“La data de 30 octombrie 2014, organele de poliţie din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecţia semaforizată dintre str. Zarandului şi str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulaţie a sensului de mers Sibiu – Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de inculpatul Muntean Mircia, fost primar al municipiului Deva.
Din probele administrate în cauză a reieşit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului.
Inculpatul a fost descoperit, după cca. 20 min., încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere şi dus la locul accidentului de către un poliţist.
În buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, se atestă faptul că inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 gr ‰ la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr ‰ la cea de-a doua probă.
Raportat la Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 3 Cod penal, prin ordonanţa din data de 10 martie 2015, s-a dispus recalcularea valorii alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic, imediat după producerea accidentului, respectiv orele 18:30, în data de 30 octombrie 2014. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legal al I.M.L. Timişoara din data de 18 martie 2015, prin interpretarea retroactivă a alcoolemiei s-a concluzionat că „la data de 30 octombrie 2014, la ora 18:30, inculpatul Muntean Mircia era în eliminare şi ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr ‰”. Actul medico-legal mai menţionează că s-a constatat o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite la analiză, neconcordanţă ce denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat.
Prin acelaşi act procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea de către inculpat a infracţiunii de părăsire a locului accidentului (…), motivat de faptul că în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale”.
Facebook
YouTube
RSS