COMUNITATE

Radu Paraschivescu își lansează la Salonul Hunedorean al Cărții cele mai recente trei cărți

Radu Paraschivescu își lansează la Salonul Hunedorean al Cărții cele mai recente trei cărți

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Humanitas din București, organizează joi, 13 octombrie, la ora 18.00, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu prozatorul, traducătorul, editorul, omul de televiziune Radu Paraschivescu.

Cu acest prilej, autorul își va lansa cele mai recente trei cărți, toate apărute în ultimul an la Editura Humanitas:  Noi suntem români (nimeni nu-i perfect), care cuprinde considerații despre realitățile românești de astăzi, scrise cu inteligență, umor și cu un acut simț al observației; Acul de aur și ochii Glorianei – un palpitant roman a cărui acțiune se petrece în Italia Papei Clement al VIII-lea și în Anglia elisabetană, în care se întâlnesc „(…) întâmplări și personaje care nu au existat aievea și care trăiesc alături de oameni a căror existență pe pământ poate fi identificată cu eforturi mai mici sau mai mari” și, în sfârșit, Cu inima smulsă din piept, un roman care poartă cititorul în Portugalia secolului al XIV-lea, unde se petrece o cutremurătoare poveste de dragoste care a inspirat, peste secole, poeți și muzicieni.

Radu Paraschivescu este autorul a peste 30 de cărți (romane, eseuri), majoritatea cu mare succes la public, și a tradus un număr de 120 de cărți ale unor autori precum James Joyce, John Steinbeck, Julian Barnes, Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, ca să-i amintim pe cei mai cunoscuți.

A susținut interesante și captivante rubrici dedicate limbii române (Pastila de limbă) și lecturii (Dă-te la o carte), fiind numit pe drept cuvânt „sanitarul de serviciu al limbii române”.

“Este unanim recunoscut că limba română are în Radu Paraschivescu un slujitor de mare nădejde, cu iubire, respect și perfectă cunoaștere a ei, mereu gata să pună în lumină întreaga bogăție a limbii noastre și să sancționeze fără milă, dar cu mult umor, atât de desele abateri de la corecta exprimare și scriere. Iubitorii sportului, ai fotbalului, își amintesc savuroasele sale apariții televizate unde a urmărit partide de fotbal pe marginea cărora a făcut comentarii și analize pline de umor, rostite cu pricepere și sinceritate. Întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu va fi un excelent prilej pentru publicul care va veni să cunoască una dintre personalitățile de valoare ale vieții culturale românești actuale, un scriitor de mare talent, un om spiritual, deschis dialogului, plin de vervă, cu un excepțional simț al umorului”, spune managerul Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”, Ioan Sebastian Bara.

(Sursa foto: Editura Humanitas / Facebook)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 3 =

Mai mult in COMUNITATE

Voluntarii Geoparcului Țara Hațegului au parte de un an aniversar plin de proiecte și realizări la nivel național și internațional

HunedoaraMea.ro4 septembrie 2024

Ziua Limbii Române la bibliotecă (A)

HunedoaraMea.ro28 august 2024

Ziua Vulcanilor, sărbătorită simultan în Geoparcurile Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului

HunedoaraMea.ro27 august 2024

Părintele Necula, din nou oaspete la Deva (A)

HunedoaraMea.ro26 august 2024

Pacienții beneficiază de medicamente compensate pe baza rețetelor electronice

HunedoaraMea.ro23 august 2024

Portretul unei comune din secolul XXI (A)

HunedoaraMea.ro23 august 2024

Manifestare dedicată Zilei Limbii Române organizată de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro21 august 2024

Pasionați de geocaching din țară și din străinătate au avut parte în Geoparcul Țara Hațegului de distracție, aventură și multe provocări la cel mai important eveniment anual

HunedoaraMea.ro21 august 2024

Conferință a părintelui Constantin Necula la Deva. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro18 august 2024