ACTUALITATE

Robert Dan, fost viceprimar al Hunedoarei, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și conflict de interese

Robert Dan, fost viceprimar al Hunedoarei, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și conflict de interese

Robert Dan, fost viceprimar al Hunedoarei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia într-un nou dosar de corupție.

Robert Dan este acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și conflict de interese.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată:

Alexandrina-Petronela Coșăreanu, fosta soție a lui Robert Dan, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și participație improprie la fals intelectual, în formă continuată.

Aurel Rață-Bugnariu, secretar al Primăriei Hunedoara la data faptei, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Daniela Arieta Căpâlnă, șef Serviciu Buget Finanțe Contabilitate în cadrul Primăriei Municipiului Hunedoara la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Ce susțin procurorii DNA

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010-2012, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara, în vederea obținerii de subvenții pentru perioada menționată.

În aceeași perioadă, inculpata i-a determinat pe funcționarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverințe care atestau faptul că utilizează în mod legal suprafețele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceștia la momentul emiterii documentelor.

Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obținute se ridică la suma de 186.773,62 lei.

În același sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a solicitat acordarea subvențiilor și pentru o parcelă în suprafață de 118,50 ha pășune, proprietatea municipiului Hunedoara.

Documentul respectiv, semnat cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către inculpații Rață-Bugnariu Aurel și Căpâlnă Daniela Arieta, a fost încheiat fără a exista o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și fără a se organiza o licitație publică în vederea atribuirii suprafeței respective în favoarea inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.

Mai mult, contractul a fost încheiat cu titlu gratuit, fără ca între părți să se stabilească un preț, conform prevederilor legale, cauzându-se astfel o vătămare a intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Hunedoara.

În aceleași condiții de nelegalitate, contractul menționat mai sus, a fost prelungit printr-un act adițional la data de 05 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Municipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de către inculpatul Dan Nicolae-Robert, soțul inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.

Municipiul Hunedoara s-a constituit parte civilă cu suma de 57.424 lei, din care 31.902 lei reprezintă creanțe curente, iar 25.522 lei reprezintă majorări calculate conform Codului fiscal, la calculul prejudiciului avându-se în vedere taxa de pășunat aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Hunedoara nr. 93/2007.

De asemenea, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela cu suma totală de 186.773,62 lei, reprezentând sumele încasate necuvenit în campaniile 2010, 2011 și 2012, raportat la suprafețele ce fac obiectul contractelor de arendă întocmite în fals.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 11.000 euro și 282.400 lei ridicate de la inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela, care au fost consemnate la dispoziția DNA-ST Alba Iulia și a instanței de judecată până la pronunțarea definitivă a unei soluții.

De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei Căpâlnă Daniela Arieta.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.”

Procurorii DNA fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − five =

Mai mult in ACTUALITATE

PRESSHub: Un primar colaborator al Securității candidează pentru al optulea mandat

HunedoaraMea.ro17 aprilie 2024

Proiecte importante pentru municipiul Hunedoara au intrat în faza licitaţiilor publice

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Proiect propus de municipalitatea Devei. Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

Finanţare de 20 de milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2024

CJ Hunedoara vrea să modernizeze „Drumul Regelui” şi drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro25 martie 2024

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

S-au depus ofertele pentru proiectarea şi execuţia noului stadion „Michael Klein” din Hunedoara

HunedoaraMea.ro5 martie 2024

CNAS lansează a doua ediție a „Ghidului asiguratului”

HunedoaraMea.ro4 martie 2024

6 ONG-uri își unesc forțele pentru a forma competențe de educație media digitală în rândul tinerilor din România

HunedoaraMea.ro15 februarie 2024