COMUNITATE

RobotX, invenția cu care un grup de elevi de la Colegiul ”Traian Lalescu” din Hunedoara și-a propus să câștige prima ediție a concursului ”FIRST Tech Challenge Romania”

RobotX, invenția cu care un grup de elevi de la Colegiul ”Traian Lalescu” din Hunedoara și-a propus să câștige prima ediție a concursului ”FIRST Tech Challenge Romania”

(SURSA FOTO: facebook.com/RobotXHunedoara)

Un roboțel care poate recunoaște liniile albe ale unui teren de baschet, este autonom, adună mingi și apoi le relansează spre un coș situat la un metru și jumătate înălțime reprezintă descrierea sumară a proiectului la care lucrează, de circa două luni de zile, aproape 20 de elevi ai Colegiului Național de Informatică ”Traian Lalescu” din Hunedoara, informează agerpres.ro.

Îndrumați de profesorul Mircea Nistor, copiii și-au propus să câștige prima ediție a concursului ”FIRST Tech Challenge Romania”, cea mai mare competiție de robotică pentru licee organizată pentru prima dată în România în perioada 25-26 martie, la Sala Polivalentă din București.

Robotul se numește RobotX și până acum a necesitat câteva sute de ore de muncă în laboratorul de fizică al liceului, după-amiaza sau în zilele libere ale sfârșitului de săptămână.

Citiți reportajul integral pe agerpres.ro.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + 1 =

Mai mult in COMUNITATE

Expoziție de fotografie Horea Preja – „Zona fără semnal”, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva

HunedoaraMea.ro9 februarie 2025
Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

HunedoaraMea.ro8 februarie 2025
Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

HunedoaraMea.ro7 februarie 2025

Au început înscrierile la Festivalul Naţional „Drăgan Muntean”, ediția a 12-a

HunedoaraMea.ro5 februarie 2025

Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

HunedoaraMea.ro29 ianuarie 2025

Pe-al nostru steag e scris Unire… (A)

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2025

Atelier cu povești și jocuri pentru copii din familii vulnerabile

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Manifestări cu ocazia Unirii Principatelor Române, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2025

Undă verde pentru studiul de fezabilitate al proiectului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025