Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat marți că zona cetății dacice Sarmizegetusa Regia va fi scanată din avion cu scopul identificării principalelor obiective arheologice aflate sub pământ, urmând să fie realizat un program concret de cercetare și conservare sitului arheologic aflat în patrimoniul UNESCO, informează agerpres.ro.
„Dorim să facem o scanare la situl arheologic, astfel încât să știm care sunt obiectivele de sub pământ, pentru a putea face o cercetare arheologică în următorii ani. Este o scanare specifică, efectuată pentru siturile arheologice, care poate pătrunde sub nivelul solului, astfel încât să vedem vestigiile arheologice existente”, a declarat Sorin Vasilescu, pentru sursa citată.
Facebook
YouTube
RSS