COMUNITATE

Scriitorul Miron Țic își lansează un nou volum de poezii. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

Scriitorul Miron Țic își lansează un nou volum de poezii. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează joi, 23 mai, la ora 17.00, la Sala de Lectură a instituției, un eveniment cultural deosebit: întâlnirea cu scriitorul Miron Țic, care împlinește 80 de ani de viață. Cu acest prilej, scriitorul își va lansa volumul de poezii intitulat „Visul din iarbă”, apărut la Editura Amanda Edit din București.

Miron Țic s-a născut la 22 mai 1939, în satul Boz, comuna Brănişca. A debutat la 20 de ani, cu poezia Aşa aș vrea să fiu, în ziarul local din Deva. Editorial, a debutat cu un ciclu de poezii în „Caietul de debut” al Editurii Eminescu, din Bucureşti (1975). S-a remarcat și ca prozator în „Almanahul-atelier al cercurilor literare”, Timişoara, 1977, cu povestirea Drumul.

A fost membru al cenaclului „Ritmuri” din Deva (1979). În 1986 a participat la Festivalul de poezie „Lucian Blaga” unde a obținut Premiul „Lancrăm”. A fondat ziarul „Glia” din Deva, din care au apărut cinci numere (1992). Din 1995, a susținut în ziarul „Călăuza” rubrica „Martor”. În anul 1998, a devenit redactor la revista „Ardealul literar şi artistic” din Deva, unde publică serialul „Fratele meu – prozatorul”, cuprinzând amintiri despre fratele său, scriitorul Nicolae Ţic.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba Iulia – Hunedoara, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Deva. Este Cetăţean de Onoare al localităţilor Brănişca şi Ilia.

De-a lungul timpului, a publicat poezie și proză în numeroase reviste literare ca: Luceafărul, România literară, Vatra, Flacăra, Contemporanul, Astra (Braşov), Tribuna (Cluj), Orizont (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Ritmuri hunedorene, Constelaţia Dragonului, Ardealul literar şi artistic, Cuvântul liber, Călăuza etc.

A obținut Diploma de Excelenţă a Consiliului Judeţean Hunedoara pentru susţinerea acordată culturii în toate formele sale de manifestare şi pentru contribuţia deosebită adusă vieţii literare hunedorene prin prezenţă şi sprijinul său deosebit. De asemenea, printre premiile și distincțiile primite se numără: Diploma de Merit a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, pentru studiile şi volumele de istorie literară (2005); Premiul special al juriului acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba Iulia – Hunedoara (2009); Menţiunea I a Memorialului Mihai Eminescu la concursul naţional de poezie, proză, epigramă şi fotografie artistică (2011); Premiu pentru memorialistică acordat de Uniunea Scriitorilor din România Filiala Alba Iulia – Hunedoara etc.

A publicat peste 20 de volume de poezie, proză, memorialistică, dintre care amintim: Miracolul zăpezilor (1979); Lumini hunedorene (1989); Invitaţie la dragoste (1993); Regina nopţii (2000); Monografia satului Boz (2003); Cocorii razelor de soare (2004); Comuna Brănișca. Schiță de monografie într-o carte de suflet (2004); Îmbrățișați pe iarbă (2009); Cronica de la Ilia Mureșană. Monografie (2005); Planeta iubirii (2005); Somnul din noaptea de marți (2006); Așezări neuitate (2007); Confesiuni despre viața și opera fratelui meu (2007); S.O.S. Salvați basmele (2007); Lecturi despre cărțile confraților (critică literară), (2008); Sufletul bolnav de carte (2008); Funigei luați de vânt (2008); Poeme de șapte zile (2008); Corespondență. Scrisori cu aer de lumină și amurg (2009);  Neliniștea înfloririi (2010); Pelerinaj de suflet (2012); Când ne ucide floarea de crin (2012); Dulcea povară a cuvântului (2014).

″Volumul de poezii „Visul din iarbă” cuprinde un număr de 80 de poezii, număr egal cu anii pe care Miron Țic îi împlinește în acest an. Sunt poezii pline de sensibilitate care pun încă o dată în lumină calitățile de poet ale lui Miron Țic. La finalul întâlnirii cu iubitorii de poezie, autorul va oferi autografe pe noul său volum″, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

afis miron tic

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 1 =

Mai mult in COMUNITATE

Moș Crăciun vine la Biblioteca Județeană (A)

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2020

ANUNȚ. Redeschiderea Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene din Deva (A)

HunedoaraMea.ro20 septembrie 2020

Expoziție de grafică umoristică, la Muzeul din Deva. Artistul Liviu Stănilă prezintă “MAGNA CaricatURIA”

HunedoaraMea.ro18 septembrie 2020

Secția de împrumut a Bibliotecii Județene, închisă temporar

HunedoaraMea.ro18 septembrie 2020

Devenii vor avea o nouă parcare în centrul orașului, în zona Palatului Administrativ

HunedoaraMea.ro27 august 2020

O nouă monografie – Cristur (A)

HunedoaraMea.ro27 august 2020

Geoparcul UNESCO Țara Hațegului, studiu de caz la Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele

HunedoaraMea.ro27 august 2020

Expoziţie de grafică satirică, la Centrul Cultural din Deva

HunedoaraMea.ro27 august 2020

Curs gratuit la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

HunedoaraMea.ro26 august 2020