COMUNITATE

Start la înscrieri pentru Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului

Foto credit: GDTH - Adrian Crapciu
Start la înscrieri pentru Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului

Pasionații de alergare pe șosea sunt așteptați sâmbătă, 4 mai anul acesta, la ora 10.00, să ia startul la o nouă ediție a Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului. Competiția reprezintă evenimentul sportiv major al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO, și este organizată de Asociația Wild Roots.

Și în acest an Geopark Challenge le propune participanților o nouă provocare, parcurgerea în alergare a unui traseu ce leagă Cetatea Regală a Hațegului (orașul Hațeg) de Cetatea Colț (comuna Râu de Mori), în lungime totală de 21,2 km. Pe lângă oportunitatea descoperirii unui nou traseu, participanții au la dispoziție mai multe probe de concurs. Probelor de Semimaraton și de Ștafetă li se adaugă în acest an o probă de 10K (alergare 10 km) și una de Duatlon, proba în care concurenții parcurg primii 10 km în alergare, iar următorii 11,2 km pe bicicletă. Proba de Ștafetă este și ea modificată. Echipele vor fi alcătuite din câte 4 participanți care trebuie să parcurgă, fiecare, câte 5 km în alergare.  Copiii vor avea și ei o probă dedicată, intitulată Crosul Copiilor, în care vor avea de parcurs, în alergare, o distanță de 1 km. La ediția din acest an a competiției, cronometrarea tuturor participanților va fi realizată electronic.

Pentru probele de Semimaraton, 10K și Duatlon participanții se pot înscrie la categoria masculin sau feminin, la una dintre grupele de vârstă: 18 – 29 de ani; 30 – 39 de ani; 40 – 49 de ani sau 50+. Proba de Ștafetă se va desfășura în regim open, fiind adresată echipelor masculine, feminine sau mixte, iar concurenții trebuie să aibă minim 18 ani împliniți, inclusiv în ziua evenimentului. La Crosul Copiilor participanții se pot înscrie la categoria masculin sau feminin, la una dintre grupele de vârstă: 6 – 8 ani; 9 – 11 ani; 12 – 14 ani sau 15 – 17 ani. Concurenții clasați pe primele trei locuri, la fiecare probă de concurs, vor fi premiați. Toți cei care se prezintă la startul competiției vor primi diplome de participare în format electronic, iar cei care trec linia de finish vor primi medalii gravate cu Cetatea Colț.

Înscrierile și plata taxei de participare se fac exclusiv online, pe site-ul http://geoparkchallenge.ro/, până pe data de 27 aprilie. Taxa de participare este de 100 de lei, dar se oferă reduceri substanțiale pentru cei care se înscriu până pe data de 14 aprilie sau până cel târziu pe 21 aprilie. Participarea la Crosul Copiilor este gratuită.

Toate detaliile privind traseul, probele de concurs, conținutul pachetului de înscriere, categoriile de vârstă și taxele de participare sunt disponibile pe site-ul competiției.

”Geopark Challenge” este competița sportivă majoră organizată anual de Geoparcul Dinozaurilor prin Asociația Wild Roots. Acest eveniment are un dublu scop. Pe de o parte, crează un cadru profesionist în care pasionații de alergare își pot testa forma fizică, iar pe de alta, atrage atenția asupra uneia dintre valorile culturale remarcabile de pe teritoriul Geoparcului UNESCO – conacele, castelele și cetățile de piatră. Competiția a debutat în anul 2015, la inițiativa Voluntarilor pentru Geoparc, sub numele de Crosul Cetății Regale a Hațegului. În cele patru ediții derulate până acum, competiția a adunat la start un număr important de participanți din întreaga țară care au concurat la diverse categorii de concurs și de vârstă dedicate copiilor, seniorilor, amatorilor și profesioniștilor.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 5 =

Mai mult in COMUNITATE

„Folk la Cetate”, o vară în acorduri de chitară la Deva

HunedoaraMea.ro11 iunie 2025

Un proiect inedit ce îmbină educația ecologică cu povestea și imaginația, pe Valea Streiului

HunedoaraMea.ro10 iunie 2025

Geoparcul Țara Hațegului a aniversat 20 de ani de educație, cercetare și parteneriate locale printr-o gală dedicată comunității

HunedoaraMea.ro6 iunie 2025

Garda Cetății revine la Deva

HunedoaraMea.ro4 iunie 2025

Thomas Mann, magicianul (A)

HunedoaraMea.ro4 iunie 2025

„Trofeul Micului Cititor”, ediția 2025 (A)

HunedoaraMea.ro30 mai 2025

Fabulosul patrimoniu geologic al Geoparcului Azore descoperit prin proiectul #EMME

HunedoaraMea.ro30 mai 2025

O jucărie pentru fiecare 2025 (A)

HunedoaraMea.ro28 mai 2025

„Thomas Mann, magicianul”. Marele prozator german, omagiat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro27 mai 2025