ADMINISTRAȚIE

Târgul de Iarnă 2019, la Deva. Ce concerte și spectacole vor avea loc în centrul orașului

Târgul de Iarnă 2019, la Deva. Ce concerte și spectacole vor avea loc în centrul orașului

Târgul de Iarnă de la Deva se deschide de Ziua Naţională a României, în Piaţa Unirii şi pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din centrul oraşului şi va funcţiona până în 31 decembrie 2019.

Cel mai aşteptat eveniment de iarnă din municipiul Deva va reuni zeci de expozanţi din diferite zone ale ţării, care vor fi prezenţi, zilnic, între orele 10:00-22:00, în centrul istoric al Devei, pentru a oferi vizitatorilor produse specifice sărbătorilor de iarnă – preparate din carne şi lapte, vinuri, produse de patiserie, siropuri şi dulceţuri, cadouri, ornamente şi decoraţiuni, produse handmade, jucării şi bijuterii.

Târgul de Iarnă 2019 va include şi o zonă gastronomică, unde vizitatorii vor putea degusta preparate tradiţionale calde, dulciuri, ceai şi vin fiert cu scorţişoară.

Și pentru copii sunt pregătite diverse atracții printre care se numără Căsuța lui Moș Crăciun, unde cei mici vor putea depune scrisorile către moșul aducător de daruri.

Pe toată durata evenimentului, organizatorii vor oferi devenilor şi turiştilor o mulţime de alte surprize.

Întreaga zonă în care se desfăşoară Târgul de Iarnă 2019 va fi iluminată într-un mod inedit, centrul Devei transformându-se astfel într-un loc de poveste din care nu va lipsi bradul de Crăciun.

Atmosfera feerică va fi întregită de cântece de iarnă. Pe scena din Piaţa Unirii vor avea loc, în fiecare weekend din luna decembrie, concerte de muzică uşoară şi folclor, susţinute de solişti şi ansambluri cunoscute. Invitat special al evenimentului, în primul weekend al Târgului de Iarnă 2019, este Mihai Trăistariu.

În zilele de 18 şi 19 decembrie 2019, de la ora 18:00, vizitatorii Târgului de Iarnă sunt așteptați la Balul de Crăciun, organizat în Piața Unirii, de elevi ai Colegiului Naţional „Decebal” din Deva.

Târgul de Iarnă 2019 este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.

PROGRAMUL COMPLET AL CONCERTELOR

SÂMBĂTĂ, 7 DECEMBRIE 2019, ORA 17:30

-Concert susţinut de: trupele Blazer și Quas, Grupul de colindători de la Biserica ”Sfânta Treime” Deva, Roxana Olşanschi şi invitaţii săi

-Recital Mihai Trăstariu.

DUMINICĂ, 8 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Colindătorii din Feregi, Ana Almăşana Ciontea şi Grupul folcloric „Florile Dorului” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Valentin Crainic şi Grupul vocal „Dor Zărăndean”, Ansamblul „Românaşul” al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva şi Dubaşii din Pojoga.

SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Concert susţinut de: trupa Vremuri, Fomaţia Gentis, Florin Mureşan şi grupul de colindători al Școlii Populare de Artă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, trupele Topaz şi Play It Band.

DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Adrian Petcu, Ansamblul folcloric „Opincuţa” din Chişinău, Ansamblul folcloric Şoimuşiana, Violeta Deminescu Jurca şi Grupul folcloric „Ziene Sânziene” şi Dubaşii din Brănişca.

SÂMBĂTĂ, 21 DECEMBRIE 2019, ORA 17:30

-Concert susţinut de: Corala „Armonia” din Cluj-Napoca, Lorand, Mădălina Boroneanţ, Cătălin Stepa, Gino&Band și Formația ”Armonii”.

DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Dubaşii Zărăndeni, Formația Dragas, Cristina Drăgulescu și Cosmin Gheban, Ovidiu Pâs, Lavinia Zselnyan, Ansamblul „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Elena Evsei, Mihai Petreuş, Lia Ciobanu, Bianca Sârb, Eugen Pistol, Lorena Cheregi, Anca Gabor şi Letiţia Mihuţiu.

SÂMBĂTĂ, 28 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Concert susţinut de: trupa Old Band, Gabriel Cîndea, trupa DevOrchestra şi trupa Good Day.

DUMINICĂ, 29 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Gabi Nicolae şi formaţia, Marius Trif, Andrada şi Marinică Paul, Eva şi Gianina Vlad alături de formaţia „Germisara” şi Ansamblul folcloric „Mureşul” Ilia.

Prezentatori: Cristina Ursu și Ioana Popescu.

Afis Targul de Iarna 2019

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight − seven =

ADMINISTRAȚIE

Mai mult in ADMINISTRAȚIE

BREAKING NEWS. Directorul general al CAS Hunedoara, Liliana Vaidner, și-a anunțat demisia: “Consider acești ani de mandat o reușită”

HunedoaraMea.ro29 noiembrie 2019

Telecabina de pe dealul Cetății Deva, oprită pentru revizia lunară

HunedoaraMea.ro28 noiembrie 2019

Restricții de circulație în Deva pentru desfășurarea Zilei Naționale și a Târgului de Iarnă

HunedoaraMea.ro27 noiembrie 2019

Evenimentele sfârșitului de an, la Orăștie. Concert Pragu’ de Sus de Ziua Națională, Atelierul și trăsura lui Moș Crăciun, Călușerul Transilvănean, Gala tinerilor sportivi și Revelion în stradă

HunedoaraMea.ro25 noiembrie 2019

Manifestările de Ziua națională a României, la Simeria

HunedoaraMea.ro25 noiembrie 2019

Ziua Naţională a României, la Deva. Programul evenimentelor de 1 Decembrie

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2019

1 Decembrie, la Hunedoara. Programul manifestărilor de „Ziua Națională”

HunedoaraMea.ro19 noiembrie 2019

Centrul istoric al Hunedoarei, reabilitat din fonduri europene. Vezi cum vor arăta Parcul Libertății și Muzeul Fierului după finalizarea investiției

HunedoaraMea.ro14 noiembrie 2019

Cetățenii au sesizat Primăriei Deva probleme cu iluminatul public pe Bulevardul Iuliu Maniu. Administrația spune că se lucrează pentru remedierea situației

HunedoaraMea.ro11 noiembrie 2019